Home Politic USL vrea să-l suspende pe Băsescu, dar nu în Parlamentul actual

USL vrea să-l suspende pe Băsescu, dar nu în Parlamentul actual

DISTRIBUIŢI

Obsesia USL pentru înlăturarea lui Băsescu a atins deja cotele patologiei. Incoerența declarațiilor celor doi revoluționari roșii a devenit o rutină iar politica lor reprezintă doar vorbe goale fără esență sau valoare juridică. Deunăzi, șeful liberalilor stângiști, Crin Antonescu a declarat despre intenția de suspendare a lui Băsescu că acest lucru este un demers este mai degrabă unul consultativ, fără nicio valoare juridică. Adică un fel de furtună într-un pahar cu apă, la fel de serioasă ca orice program politic al USL de până acum. „În ce privește acest document, el este aproape finalizat. Va fi prezentat la începutul săptămânii viitoare, lunea viitoare. Va fi dezbătut în grupurile parlamentare. După aceea, va fi supus, în forme pe care le vom anunța, unei ample dezbateri publice. Este, cum am spus de la început și nu au înțeles toți cei care au ascultat, un demers care nu e destinat în acest moment Parlamentului actual, ci este un demers destinat unei ample dezbateri publice și pentru care noi dorim susținere publică masivă. Este o chestiune care nu privește doar jocul dintre partide, doar jocul din interiorul parlamentului – un parlament care oricum și-a pierdut legitimitatea din motive binecunoscute, ci este o temă a întregii societăți”, a declarat Antonescu. Pe scurt, acest demers nu are nicio legătură cu cel din 2007 deoarece USL nu are majoritatea în Parlament. Anunțul de ieri a venit exact ca și celelalte făcute în fiecare zi de luni din săptămânile anterioare.

Cota lui Ponta

Totodată, din lipsă de proiectele politice reale, reprezentanții USL se agață de tot felul de probleme pe care și le inventează în raport cu actuala putere. Cea mai recentă supărare a lui Ponta este legată de faptul că nu mai are ce critică deoarece puterea nu dă raportul USL-ului în legătură cu politica economică. Într-o nouă ieșire nervoasă, Ponta a spus, ieri, că președintele Băsescu trebuie să prezinte public mandatul cu care va participa la Consiliul European, precum și consecințele, pentru România, ale votului pe care îl va da la Bruxelles. Mai pe scurt, un anteraport la ce va urma să se întâmple la Bruxelles, deși nici măcar Franța și Germania nu par să aibă un punct de vedere comun asupra viitoarelor politici economice ale UE. "În numele USL, solicităm președintelui Traian Băsescu să prezinte public – nu nouă opoziției, probabil și Guvernului și Parlamentului și opiniei publice – cu ce mandat domnia sa va participa la Consiliul European care va avea loc pe 8-9 decembrie. Este un Consiliu European esențial pentru toată Europa, e vorba despre schimbarea tratatelor privind UE, despre viitorul țărilor care sunt în zona Euro și a celor care sunt în afara zonei Euro", a spus Ponta. El a susținut că Băsescu nu are mandatul public să meargă acolo, deși tocmai votul popular l-a mandatat pe Băsescu să ia decizii în numele românilor. Eventual, în cele câteva zile să se facă și un referendum. Pe scurt, Ponta ar dori ca procesul executiv de implementare a directivelor UE să fie scurt – circuitat și astfel poporul să decidă în legătura cu ceva asupra căruia nici măcar Merkel sau Sarkozy nu s-au pus încă de acord. Adică să punem căruța înaintea boilor. Mai mult, acesta a spus că România nu va mai putea avea cotă unică de 16%, deși PSD-ul a fost susținătorul fervent al cotei progresive de impozitare. O politică ambiguă care caracterizează întreaga platformă USL, om împletire între incompetență și impotență politică.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.