Home Politic Vadim riscă să aibă soarta lui Severin în PE

Vadim riscă să aibă soarta lui Severin în PE

DISTRIBUIŢI

Război total între tribunulul Vadim și fostul său asistent de la Bruxelles, Cezar Marin. La fel ca și în cazul lui Severin, dacă Vadim va fi găsit vinovat, acesta riscă să-i fie ridicată imunitatea pentru a putea fi anchetat de organele românești. Fostul asistent al lui Corneliu Vadim Tudor susține că va sesiza instituțiile europene abilitate împotriva „deturnărilor de fonduri europene“ de care s-ar face vinovat europarlamentarul PRM, menționând că-l va ataca pe fostul său șef în instanțele din România pentru calomnie. „Pentru jignirile proferate de Vadim Tudor, în urma dezvăluirilor despre fals în acte și însușirea frauduloasă a veniturilor care mi se cuvin, astăzi, 6 iulie a.c., am depus plângere la Judecătoria Sectorului 5 pentru calomnie, iar la Tribunalul București, secția Litigii de muncă, pentru neplata salariului aferent perioadei august 2009-iunie 2011“, susține Cezar Marin într-un comunicat de presă. „Totodată, am transmis unui număr de 80 de europarlamentari, dar și șefului biroului de audit intern al Parlamentului European, Robert Galvin, memorii însoțite de plângerile depuse în țară. Mâine, voi depune, la Parchetul European, o plângere prin care voi sesiza această instituție despre deturnările de fonduri europene făcute de Vadim Tudor, dar voi informa și Ombudsmanul European“, mai susține Marin. Acesta mai precizează că Jaume Duch, purtătorul de cuvânt al Parlamentului European, a declarat că „instituția europeană va pune la dispoziția autorităților române toate documentele care vor fi solicitate așteptând definitivarea anchetei din România pentru luarea măsurilor care se impun“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.