Deși nu se plac prea mult, miniștrii Economiei, Varujan Vosganian, și cel al Energiei, Constantin Niță, au mimat solidaritatea, ieri, în Parlament. După ce s-a plâns că Ponta i-a luat partea de energie de la minister și i-a făcut unul de sine stătător lui Niță, Vosganian s-a prefăcut ieri că îl ajută colegial pe cel pe care cu câteva luni în urmă l-a criticat asiduu. Vosganian a fost prezent ieri în sala de plen cu ocazia depunerii moțiunii simple inițiată de PPDD. "Am venit și din sentiment de solidaritate cu ministrul Niță. Timp de doi ani am fost ministru al Energiei și nu am primit nicio moțiune și acum primesc o moțiune, când nu mai sunt ministru al Energiei", a precizat Vosganian. El a spus că Ministerul Economiei nu se ocupă direct de energie, dar este dispus să "dialogheze", însă "nu în formula de incriminat". "Minerii m-au aplaudat în picioare", a mai spus Vosganian, adăugând că , în semn de respect pentru mineri, va duce la capăt ce a promis în programul de închidere a minelor. Camera Deputaților a dezbătut, ieri, moțiunea simplă inițiată de PPDD și intitulată "Scăpați mineritul din Valea Jiului de norocul rău al conducerii bicefale Vosganian-Niță", iar votul va fi dat în ședința de astăzi. Premierul Victor Ponta și Varujan Vosganian s-au înțepat de mai multe ori pe tema înființarea unui post de ministru delegat pentru Energie care a fost ulterior rupt de la Ministerul Economiei și dat pesedistului Constantin Niță.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















