Supărat că a fost tras pe linie moartă de la venirea lui Crin la conducerea PNL, fostul ministrul al Economiei Varujan Vosganian nu scapă nicio ocazie pentru a mai înțepa puțin actuala conducerea pentru coabitarea cu PSD. Nu că acest fapt l-ar deranja extrem de tare, ci mai degrabă din cauza faptului că nu se mai regăsește la vârful ciolanului, acolo unde se afla în vremea lui Tăriceanu. Într-o postare de pe blogul său intitulată „Principalul adversar al PNL în alegerile locale este…PSD!”, Varujan se arată extrem de încântat de previziunile electorale din teritoriu, acolo unde a ajuns să facă misionariat politic. El susține că PDL nu mai are nicio șansă pe coclaurile pe unde a umblat el și că singurul adversar al PNL a rămas doar PSD în localități unde lupta nu recunoaște prieteniile de la centru dintre Crin și Ponta. „Cele mai dure încleștări au loc acolo unde se întâlnesc candidați proveniți din USL: PNL contra PSD. Încleștările capătă, uneori, accente dramatice, așa cum se întâmplă, de pildă, în județele Buzău, Olt sau Dolj. Între PNL și PSD există o neîncredere privind susținerea reciprocă a candidaților. Trebuie să mărturisesc că această neîncredere se regăsește mai ales în rândurile combatanților liberali, cu privire la sinceritatea colegilor pesediști”, se tânguie pianistul-economistul-poetul-liberalul Varujan, un om care poate puțin din toate. ?ê?£i nu excelează la nimic. În final, Varujan promite să se ocupe de femeile din PNL. În a le sprijini.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















