Home Politic „Vedetele” parlamentare nu fac legi pentru alegătorii lor

„Vedetele” parlamentare nu fac legi pentru alegătorii lor

DISTRIBUIŢI

Au ocupat mass-media și au promis marea cu sarea în campanie. Și au fost aleși. Numai că, odată ajunși în Parlament, „tinerele vedete“ fie s-au ținut în general de o parte de la a iniția legi, fie au propus legi, dar care nu au legătură cu promisiunile făcute sau cu nevoile oamenilor din colegiile în care au fost aleși. De la „juna“ Oana Niculescu-Mizil la Monica Iacob Ridzi și „greul“ Adrian Năstase, așa-zisele vedete dintre parlamentarii romåni fac legi mai mult din inițiativele trimise de Guvern și nu din propriile propuneri. În schimb, fac legi „ușurele“, cum sunt cele pentru înființarea institutelor de teorie politică.

Legătură între Zăbrăuți și teoria politică?

De Oana Niculescu-Mizil de la PSD am auzit aproape zilnic. Asta în campanie. Nepoată de fost demnitar comunist și protejată a lui Vanghelie, tânăra creatoare de modă a reușit să fie aleasă într-un colegiu din Ferentari, învingându-l, printre alții, și pe Gigi Becali. Ajunsă în Parlament, deputata pare să fi uitat să facă legi pentru oamenii extrem de săraci din cartierul Zăbrăuți, care au votat-o în număr mare. În caseta sa legislativă găsim inițiative  „de grămadă“, adică legile pe care își pun semnătura ca inițiatori zeci sau chiar sute de parlamentari. Ca „să dea bine“ la CV că au avut activitate.
Printre astfel de legi inițiate de Mizil și care nu ating nevoile directe ale votanților săi găsim modificarea legii pentru alegerea Președintelui României, inițiată de „doar“ 112 parlamentari, sau inițiativa legislativă pentru înființarea institutelor de teorie politică. Ori inițiativa privind modificarea legii cetățeniei. „Salvarea feței“ vine de la o propunere referitoare la șomaj, pe care deputata din sectorul 5 a fost invitată să-și pună semnătura alături de 47 de aleși.

Mulți tineri, puține legi

Oana Mizil nu e singura „tânără vedetă“ pesedistă ce folosește un asemenea tipar. Florentin Gust, Nicolae Bănicioiu, Robert Negoiță (la care două din cele trei inițiative legislative semnate sunt tot cea cu alegerea Președintelui și cea cu institutele de teorie politică) sau Claudiu Manda par să fi făcut un adevărat „grup“ cu aceasta și semnează împreună aproape toate aceste legi „la grămadă“, majoritatea fără cea mai mică legătură cu nevoile economice și sociale din colegiile lor. De la PD-L, Monica Iacob Ridzi, Theodor Paleologu și Elena Udrea sunt trecuți cu o singură inițiativă, având prea puțină legătură cu colegiile lor din Valea Jiului, respectiv București – modificarea statutului senatorilor și deputaților. Cei trei au scuza parțială că au fost sau sunt miniștri.

Năstase, legile și mizilenii

Problemele mizilenilor? Prioritatea zero pentru ex-premierul Adrian Năstase. În campania electorală doar. În Legislativ, deputatul Adrian Năstase nu a inițiat nici măcar o lege care să atingă problemele colegiului său din Prahova, unde a fost ales. Și despre care tot el vorbea cu patimă extremă în mass-media sau pe blog. Năstase și-a pus semnătura pe aceeași modificare a legii pentru președinte, pe modificarea legii cetățeniei, pe cea a etichetării produselor ce conțin organisme modificate genetic și pe cea pentru traficul de droguri.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.