?ê?£i de data aceasta Victor Alistar-Megastar a luat țeapă de la tizul său Victor Ponta. Slujitor fidel al intereselor PSD, Alistar a rămas din nou cu buza umflată, asta deși a făcut mereu jocurile PSD din poziția sa de „oengist onest”, începând încă de pe vremea când Geoană era ăl mai mare în Kiseleff. Nici în cadrul acestei remanieri, Ponta nu a avut grijă de aghiotantul său cu care a mers în primăvara la Bruxelles pentru a țipa că România a devenit un fel de Belarus iar Băsescu copia fidelă a lui Lukașenko. La începutul lunii mai a acestui an, atunci când Ponta își cățăra cabinetul la Palatul Victoria, Alistar părea în sfârși că își va lua tainului. După mai multe atenționări venite din mass-media, Ponta s-a lămurit că protejatul său este cu adevărat incompatibil și că l-a mințit constant în legătură cu situația sa, punându-l astfel pe Ponta într-o situație ridicolă. Prin urmare, Victor Ponta anunțat atunci că, pentru a nu pune în pericol învestirea întregului Guvern și pentru a nu crea niciun fel de animozitate, a decis ca Victor Alistar să nu facă parte din miniștrii pe care îi va propune acum Parlamentului, precizând că nu va face o altă nominalizare pentru departamentul destinat relației cu societatea civilă, conceput special se pare pentru protejatul său. În vâltoarea evenimentelor, Ponta nu și-a mai amintit că starea de incompatibilitate a lui Alistar expiră pe data de 7 august 2012. Astfel, Alistar ar fi devenit eligibil pentru această funcție, la trei ani de când ANI i-a descoperit incompatibilitatea. În 2009, Alistar se afla în stare de incompatibilitate, fiind atât angajat al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cât și director executiv al Asociației Române pentru Transparență și avocat definitiv. Un fel de 3 în1 extrem de profitabil din punct de vedere financiar, dar în același timp o stare de ilegalitate în care Alistar s-a complăcut. ?ê?£i de data aceasta, se pare că acesta nu va avea parte de niciun fotoliu de ministru, așa cum a sperat dintotdeauna. Ponta va da această sinecură bunului său prieten și sponsor, Danuț ?ê?£ova, care se pricepe mai bine să aibă grijă de mecanismele parlamentare.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















