
Premierul Victor Ponta ne-a demonstrat până acum, cu vârf și îndesat, că poate să fie absolut orice vrea mușchii lui: un plagiator „omologat” de forurile științifice, un amnezic mincinos care azi uită ceea ce a mințit ieri sau în urmă cu doar câteva ceasuri. Ce mai, un personaj mărunt, cu o minte mai subțire decât foaia de ceapă, dar mai guraliv decât un vrăbioi care scurmă într-o balegă. În rest, Ponta este cel care și-a asumat rolul de „manta de vreme rea”, pentru colegii lui „baronii” PSD ajunși pe mâna justiției. Așadar, în foarte puține cuvinte, un politruc submediocru, un tranca- fleanca cocoțat la putere în baza unui program de partid compus dintr-un singur „articol” doctrinar: „Jos Băsescu!”. În rest, după cum se spune printre băieții de cartier, un „zero barat”, imens și plin de ifose. În plus, Premierul nostru mai are o „calitate”, niciodată nu-l găsești exact atunci când ai nevoie de el. Anul trecut, catastrofalul accident rutier din Muntenegru l-a „prins” la un meci de baschet. Astă iarnă, când toată lumea aștepta, cu sufletul la gură, informații despre accidentul aviatic din Apuseni, el, în calitatea sa de Premier al României, bătea câmpii într-un studiou de televiziune, de unde a mințit o țară întreagă în legătură cu salvarea victimelor. După alte câteva săptămâni, când o bună parte din țară agoniza sufocată de nămeți, prim-ministrul nostru bătea mingea pe maidan, pardon, era tot la un meci de baschet. Iar cu o zi înainte de Sfintele Paște, tot el bănănăia prin Deltă, invitându-ne pe toți la iarbă verde și la o ciorbă de pește. Bune și alea! Dar el părea să nici nu aibă habar că, încă de pe 16 aprilie, meteorologii și hidrologii emiseseră, deja, primele atenționări de cod galben de inundații. Inițial, avertizările specialiștilor au vizat o serie de râuri din sud vestul-țării. Apoi, după alte două zile, avertizările au fost extinse pentru cursurile de apă din Oltenia și Muntenia. Bineînțeles că toate aceste avertizări nu au contat nici cât o ceapă degerată pentru mai marii noștri care s-au împrăștiat, care-ncotro, chemați de drobul de miel, de cozonaci și de ouă roșii. Că doar de, de-aia e Paștele! Ăia care ne-au votat să ne aștepte că doar n-o să venim la ei cu sarmaua-n gât, cu șprițul nebăut și cu ouăle neciocnite. Cele mai grave inundații de până acum au avut loc în Teleorman, județul „păstorit” de peste un deceniu, de către „baronul” Liviu Dragnea. „Baron” care, la șase zile după avertizările specialiștilor, a catadicsit să-și blagoslovească supușii cu o „vizită de lucru”. S-a dus acolo cocoțat într-o barcă pneumatică dar înțolit „la patru ace”, inclusiv cu niște pantofi de firmă, probabil italienești. S-a plimbat ca vodă prin lobodă pe ulițele mai acoperite de ape decât celebrele canale venețiene, s-a uitat lung prin curțile inundate. Iar la un moment dat, Liviu Dragnea, venit acolo probabil în calitatea lui de vice-premier a fost nevoit să dea ochii și cu alegătorii lui. Oameni năcăjiți care s-au plâns că nimeni nu-i bagă în seamă, că au nevoie de un dig care le-a fost promis încă de acum șapte-opt ani. Bineînțeles că, băiat din popor, „baronul” Dragnea le-a mai promis odată acel dig: „Bă, dacă am zi că-l facem, îl facem, bă!” Probabil că bieții oameni nu au pus prea multă bază pe noile promisiuni. Dar că și unii dintre ei l-au și „blagoslovit” după vorba de prin parte locului: „un bou încălțat în ciubote italiene”.
Cu barca pe uliță
Simțind că în Teleorman este rost de un „ciolan electoral” numai bun de ros în viitoarele alegeri euro-parlamentare, Premierul Ponta le-a tras și el o „vizită la nivel înalt” năpăstuiților din Teleorman. Dar de astă dată a fost una exact cum scrie la carte, exact ca pe vremea lui „Nea Nicu”. ?ê?£i el și Dragnea au renunțat la pantofii eleganți, și s-au prezentat încălțați în cizme de cauciuc. Evident că au ajuns acolo după ce codul roșu încetaseră, iar puhoaiele începuseră să se mai retragă. Așa că, barca mare, apa nu prea adâncă, ce să facă domnii de la București? I-au înhămat pe jandarmii care se aflau prin zonă și i-au pus să-i tragă, prin lucruri prin care apa abia dacă le mai ajungea până le glezne. Ce dacă: las să tragă fire-ar ei de jandarmi, să vadă că am venit noi, care nu suntem niște terchea-berchea.
„Fă, Doina”
Toate ar fi fost bune și frumoase, dacă microfoanele ziariștilor chemați să ia parte la „vizita oficială” ar fi fost ceva mai discrete și ar fi înregistrat doar ceea ce și-ar fi dorit Premierul. Posesor al unui limbaj de înaltă ținută academică, Premierul a dat o primă comandă: „Ho!”. Asta la un moment dat, când adresându-se ziariștilor, le-a ordonat scurt: „Stați cu camerele, că mă întorc imediat, ho!”. Bineînțeles că nimeni nu s-a deranjat să-i atragă atenția că „Ho!” ar trebui să existe doar prin mahalaua Gării de Nord, pe unde a copilărit el și nu în gura unui Premier, chiriaș temporar în „buricul târgului” tocmai în Palatul Victoria. Iar dacă nimeni nu i-a atras atenția, Ponta și-a luat avânt și s-a rățoit și la unul dintre localnici care-l întreba ce se vor face ai până se va construi un dig promis cu generozitate: „Crezi că pot să opresc eu ploaia sau o oprești tu?.” A fost exact parcă l-am fi reauzit pe fostul Premier Tăriceanu care, și el, tot la niște inundații, s-a răstit la cei sinistrați pe care i-a și acuzat că și-ar dori un hotel.
Dar Premierul României și-a dat adevărata valoare, atingându-și vârful eleganței masculine de care este el în stare, în cursul unei scurte conversații purtate cu Doina Pană, ministrul Apelor. Fără să țină cont că are în față o femeie, o colegă ministru, el s-a uitat lung la ea și a întrebat-o plin de înalte înțelesuri politice: „Tu ce faci, fă, Doino, aicea? Aveai chef de niște inundații?”. La care, doamna respectivă i-a răspuns galeș: „Păi nu aveam chef, dar…”, așadar nu aveam chef dar trebuie să le facem pe plac proștilor ăștia. Ei bine, exact atâtea parale au valorat atât vizita oficială a delegației conduse de Victor Ponta, cât și promisiunile făcute localnicilor. Dar asta ne obligă să ne mai punem o întrebare: dacă distinșii noștri conducători își vorbesc astfel în public, ce o fi la gura lor, când sunt departe de ochii presei?
Ajuns pe micile ecrane ale majorității televiziunilor, Victor Ponta și-a pus mâna în cap exact precum chelul din poveste și, în cadrul unei ședințe oficiale a încercat să bâlbâie un soi de explicație : „Dumneavoastră, multă răbdare și mult calm. Am văzut astăzi că m-am adresat injurios la adresa doamnei ministru Pană. Nici nu băusem whisky, nici nu veneam de pe vapor. Nu folosesc termenul de «fă», m-am uitat pe înregistrare și e clar că nu am zis așa, dar nu contează, contează că, orice vom face, unii o să ne înjure. Important este să faceți lucruri, sunteți miniștri, trebuie să vă faceți datoria și să nu plecați urechea la cei care ne înjură că facem.” Corect domnu Premier. Deși vocea dumitale se aude perfect, mata n-ai zis una ca asta: probabil că, deosebit de sensibil, microfonul care te-a înregistrat fidel, o fi tras niscai whisky la măsea.
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















