
Fostul primar general al Capitalei Adriean Videanu l-a criticat, ieri, pe actualul primar Sorin Oprescu pentru bilanțul prezentat, arătând că acesta "a vorbit de foarte multe, dar despre nimic" și "a jucat numai rolul unui administrator de bloc în conducerea Primăriei Capitalei".
Videanu l-a criticat într-o conferință de presă pe Oprescu pentru că "a enunțat proiecte la grămadă", dintre care cele mai multe au aparținut predecesorilor lui Oprescu.
"Un bilanț corect ar fi trebuit să înceapă făcând comparație între ceea ce a promis în campania electorală și ceea ce a realizat", a spus Adriean Videanu. El a enumerat promisiunile făcute de Oprescu în campania electorală și a arătat că autostrada suspendată promisă de acesta se află încă în stadiu de studiu, că nu a construit niciunul din cele 15.000 de locuri de parcare, iar din cele 44.000 de locuințe sociale promise a alocat doar o sută și ceva.
Videanu a mai spus că Sorin Oprescu a promis în campanie, dar nu a realizat, construcția unui nou spital municipal în București, același lucru întâmplându-se și legat de centura verde a Bucureștiului sau accelerarea accesării fondurilor europene.
"Am cerut colegilor mei din Consiliul General ca la toate proiectele pe care domnul Sorin Oprescu le prezintă ca realizări personale să se scoată fișa fiecărui proiect, când au fost aprobați indicatorii tehnico-economici în Consiliul General, când a fost aprobat studiul de fezabilitate, când au fost finanțate aceste proiecte în Consiliul General, pentru că domnul Sorin Oprescu, din păcate, în această perioadă a jucat numai rolul unui administrator de bloc în conducerea Primăriei Capitalei, pentru că domnia sa era obligat de lege să continue toate proiectele aprobate de Consiliul General", a spus Videanu.
El a arătat că și în cazul Pasajului Basarab început la nivel de studiu de Traian Băsescu și licitat și realizat în proporție de 60% în timpul mandatului lui Adriean Videanu, dar și în cazul Stadionului Național lucrurile au rămas așa cum le stabilise Videanu.
"Pasajul Basarab început la nivel de studiu de Traian Băsescu, licitat și realizat 60% în timpul mandatului meu, cât și Stadionul Național arată exact așa cum am pus eu degetul pe variantele finale, atât ale stadionului, cât și ale Pasajului Basarab, domnia sa nu a făcut nimic altceva decât ceea ce-l obliga hotărârea de Consiliu General și legea și anume să cheltuiască banii publici legal și cu eficiență" , a opinat Videanu.
Videanu s-a întrebat retoric ce s-a făcut în patru ani ai mandatului Oprescu.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a prezentat, joi, bilanțul celor patru ani de mandat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















