Inainte de a pleca la Cotroceni pentru consultari, conservatorii lui Dan Voiculescu au decis sa se opuna organizarii anticipatelor. Pe de alta parte, Biroul Permanent al PC a stabilit ca, in cazul in care totusi vor avea loc alegeri, partidul sa participe la scrutin pe cont propriu.
Intors de la Londra, presedintele Dan Voiculescu a decis ieri sa se opuna organizarii de alegeri anticipate, argumentand demagogic prin faptul ca prioritatile Romaniei sunt cu totul altele la aceasta ora. Mai mult, el a anuntat ca ministrii sai nu-si vor da demisia, asa cum se vehiculase, si ca vor -merge pana la capat-, neprecizand insa care ar putea fi acela.
Argumente pesediste
Practic, el a preluat discursul pesedistilor, insinuand faptul ca este un act de iresponsabilitate politica sa organizezi anticipate cand in joc este integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. In acelasi timp, Biroul Permanent i-a cerut presedintelui comisiei juridice de la Camera Deputatilor, conservatorul Sergiu Andon, sa reanalizeze problema legilor justitiei in asa fel incat grupurile parlamentare sa decida azi cum vor vota in plen asupra obiectiilor de neconstitutionalitate. Dan Voiculescu a lasat astfel sa se inteleaga ca parlamentarii sai si-ar putea schimba atitudinea avuta in cadrul comisiilor juridice si ar putea vota alaturi de aliati impotriva hotararii Curtii Constitutionale, in incercarea de a bloca astfel pachetul de legi si de a evita anticipatele. Liderul conservatorilor a mai precizat ca daca premierul propus de Basescu va prezenta parlamentului o echipa serioasa, partidul sau va vota in favoarea acestuia. De asemenea, in contextul in care a fost vehiculat numele lui Theodor Stolojan ca viitor premier, el a declarat ca PC ar sustine un guvern de tehnocrati. Totul pentru a evita -intoarcerea la popor-.
Intoarcerea la partidul-mama
Deciziile conservatorilor survin in conditiile in care negocierile cu PNL si PD se pare ca au esuat, neajungandu-se la nici o intelegere privind participarea lor pe listele electorale ale Aliantei. Mai mult, Dan Voiculescu a sustinut ca, in cadrul intrevederii cu liderul liberal Calin Popescu Tariceanu, acesta nu i-ar fi propus locuri pe listele electorale si nici realizarea unei fuziunii rapide. Astfel ca vrand-nevrand conservatorii au stabilit sa mearga singuri in fata urnelor, in situatia in care vor fi alegerile anticipate. Presedintele PC a mai spus ca, oricum, nu ar fi agreat nici un fel de fuziune, nici cu democratii, nici cu liberalii, adaugand ca sondajele de opinie nu sunt tocmai relevante si ca partidul sau ar putea obtine un scor de peste 5 la suta, necesar intrarii in viitorul for legislativ. Cu toate acestea, PC a facut luni presiuni pentru reducerea pragului electoral la 3%, cerere refuzata de Alianta. Ceea ce nu a spus insa Voiculescu este faptul ca negocierile cu PSD par a fi mult mai fructuoase, fostul PUR avand astfel perspectiva de a se intoarce la sanul la care a adastat timp de patru ani.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















