Home Politic Vot impotriva autonomiei Tinutului Secuiesc

Vot impotriva autonomiei Tinutului Secuiesc

DISTRIBUIŢI

Deputatii au trantit la vot propunerea legislativa a unor deputati UDMR privind autonomia Tinutului Secuiesc, parerile fiind impartite in cadrul grupului parlamentar al Uniunii. Astfel, legea a fost respinsa cu 188 de voturi impotriva si 16 pentru, printre acestia aflandu-se doar o parte din deputatii UDMR. De altfel, liderul deputatilor maghiari, Marton Arpad, a precizat ca initiativa legislativa in cauza nu este creatia grupului sau parlamentar si nu este sustinuta in forma prezentata de autori. El a respins totusi argumentele potrivit carora ideea de autonomie contravine articolelor din legea fundamentala, dandu-i astfel o replica fostului prefect de Harghita, pesedistul Mircea Dusa. Reprezentantul PSD a declarat ca propunerea legislativa este in contradictie flagranta cu Constitutia tarii si ca ea nu tine cont de interesele romanilor din zona, pe care nimeni nu i-a intrebat daca sunt sau nu de acord cu autonomia pe criterii etnice. -Ce s-ar intampla intr-o regiune a Tinutului Secuiesc atunci cand va fi autonoma, in conditiile in care si acum nu se respecta in totalitate legile romanesti si Constitutia-, a mai comentat fostul prefect de Harghita. In opinia sa, este inacceptabil ca parlamentarii care jura sa respecte legile si Constitutia initiaza proiecte legislative care incalca chiar articolul 1 din legea fundamentala.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.