Home Politic Zgonea îl amenință pe Crin că-i va lua zeciuială în fiecare zi...

Zgonea îl amenință pe Crin că-i va lua zeciuială în fiecare zi pentru o datorie de două milioane de lei

DISTRIBUIŢI

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a precizat, ieri, că l-a notificat pe omologul său de la Senat, Crin Antonescu, pentru o datorie de două milioane de lei pe care Camera o are de recuperat de la Senat, el arătând că i-a transmis acestuia că îi va "lua" 10% pe zi, potrivit legii. "Eu am o datorie de recuperat de la Senat de două milioane de Ron. Sunt foarte puține resurse financiare și domnul Antonescu, căruia eu îi spun de la început că nu avem destul de multe resurse finaciare și trebuie să găsim niște soluții comune, a înțeles în acest moment acest lucru. Vom discuta cu primul-ministru al României, nu-mi face plăcere să cer rectificare pozitivă", a spus Zgonea. Întrebat dacă i-a cerut banii respectivi președintelui Senatului, Crin Antonescu, Zgonea a răspuns: "I-am făcut notificare și i-am spus că-i iau 10% pe zi, cum scrie legea". "Eu cred că împreună cu preșdintele Senatului și cu primul-ministru vom găsi o soluție ca să putem să luăm cât mai puțini bani de la buget", a spus Zgonea. Potrivit calculelor făcute de președintele Camerei, Valeriu Zgonea, acest for ar avea nevoie de 13 milioane de lei pentru a achita suma forfetară. El a precizat că, dacă Senatul va îndrepta suma de două milioane de lei către Cameră, în condițiile în care Camera are păstrate cele patru milioane de lei destinate investițiilor, atunci nu ar mai fi nevoie decât de șapte milioane de lei pentru achitarea sumei forfetare. "La ora actuală ar trebui 13 cu 8 (milioane de lei – n.r.). Dacă înghețăm cei 4 milioane pe care îi avem pentru investiții anul acesta și le-am blocat – nu am făcut nicio licitație – dacă le păstrăm pe acestea, dacă recuperăm două milioane de la Senat – sunt deja 6. Dacă scădem din 13 milioane, șase, nu mai sunt 17, sunt 7", a spus Zgonea.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.