Home Politic Zgonea vrea să transforme Parlamentul într-un „reality show”

Zgonea vrea să transforme Parlamentul într-un „reality show”

DISTRIBUIŢI

Inspirat probabil de RTV, noul OTV și televiziunea de casă a PSD-ului, șeful Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, vrea să transforme această instituție într-un adevărat show de tip „Big Brother”. El a spus ieri că a discutat cu liderii grupurilor parlamentare posibilitatea transmiterii în direct a dezbaterilor din Camera Deputaților, având, în acest sens, un dialog cu Televiziunea Română. Zgonea este de asemenea promotorul unor idei precum economisirea hârtiei igienice în Casa Poporului, a „micului dejun cu rugăciune” de 10.000 de euro, a expoziției de artă de gudurare pe lângă Rusia, a trecerii pe format electronic a documentelor pentru a se economisi hârtie de xerox, și nu în cele din urmă a loviturii de baros cu care a dărâmat simbolic gardul Casei Poporului alături de solistul grupului „Pink Floyd”, Roger Waters. La capitalul activității politice, Zgonea s-a remarcat doar ca fiind „coleg cu Mihai Viteazul” și lobby-ist pentru RMGC. Cu noua măsură de a instala camere de luat vedere care să transmită live activitatea de la comisiile de specialitate din Parlament, Zgonea speră să îi atingă la obraz pe chiulangii din Parlament și astfel să-i determină să vină la muncă. „Aceasta este prima etapă, asta va obliga pe parlamentari să fie mai mulți prezenți la dezbaterile acelea de 2-3 ore pe zi, în cele două zile dedicate plenului", a precizat Valeriu Zgonea, întrebat de faptul că deputații nu vin în zilele de miercuri și joi destinate activității în Comisiile parlamentare. Zgonea a spus că se va încerca, în paralel, implementarea sistemului de transmisie live în toate comisiile parlamentare, adăugând că speră să existe resurse financiare anul viitor pentru acest lucru. "Acest lucru îl va obliga pe parlamentar să aibă stabilită foarte clar agenda comisiei și intervalul de oră în care se desfășoară dezbaterile acestor proiecte. Asta înseamnă predictibilitate, capacitatea membrilor Guvernului de afi prezenți la dezbateri, de a intensifica dezbaterile din comisii cu privire la anumite texte de lege", a mai spus Zgonea. De parcă cineva ar sta să se uite pe camerele de „Big Brother” din Parlament sau de parcă cineva ar cunoște majoritatea parlamentarilor (din 588 – n.r.). Nici măcar pe proaspătul ministrul al Economiei, Andrei Gerea, nu-l știa nimeni decât că a fost la emisiunea culinară „Cireașa de pe tort”. În cadrul aceleași idei inutile, Zgonea a mai spus că dacă parlamentarii nu vin la ședințe, există posibilitatea de a reclama la Comisia de abuzuri, la Biroul Permanent, iar aceștia vor fi sancționați pecuniar.

Vali, un „fashion victim”

Dar Zgonea nu s-a oprit numai la „reality show”-ul al cărui producător se vrea a fi. El este pasionat și de modă și vestimentație, dar numai de colecțiile decente. Acesta a mai spus ieri că și-ar dori un „dress code” pentru toți parlamentarii și că nu este posibil ca cineva să nu fie îmbrăcat după un standard decent, fără a putea argumenta ce înseamnă „decent”, în special în cazul doamnelor. Cel mai bun argument al său a fost că vrea să evite situația în care "unul ar veni în pielea goală" ca să protesteze. "De la tribuna Parlamentului trebuie să ai un comportament civilizat și trebuie să ai și o îmbrăcăminte adecvată. Că mâine, poimâine mă trezesc cu unul că vine în pielea goală în fața Parlamentului și ne spune că așa vrea să facă el un protest. Trebuie să ai o atitudine corectă și normală", le-a explicat Zgonea ziariștilor. El a mai adăugat că "nu poți fi deputat doar de la 08:00 la 16:00". "Ești deputat pe întreaga perioadă a mandatului", a mai spus el. Întrebat dacă pantalonii mulați care să fie purtați de o doamnă sunt sau nu o îmbrăcăminte civilizată, Zgonea a răspuns că nu se pricepe la acest lucru, că nu poate intra într-o zonă a speculațiilor și va copia din regulamentul statelor europene. Chiar dacă nu știe prea multe despre cum ar trebuie să arate „parlamentarii decenți”, el a precizat că speră ca acest Cod de conduită să fie realizat până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare. În 2008, deputatului armean Varujan Pambuccian i s-a reproșat că nu are cămașă și cravată în timp ce rostea un discurs la tribuna Parlamentul. La care Pambuccian, genial, l-a citat pe profesorul Grigore Moisil: „De ce aveți nevoie, de capul meu sau de curul meu?”.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.