Indelung asteptat si comentat, episodul -Constantinescu se intoarce- din filmul carierei de politician al fostului sef de stat va debuta spre sfarsitul lunii aprilie, cel tarziu inceputul lui mai, ne asigura fostul consilier prezidential, Zoe Petre. Scenariul si decorurile pregatite pentru acest eveniment raman, inca, un mister, pe principiul -Orice este posibil-. Zoe Petre dezvaluie ca revenirea lui Constantinescu are o miza dubla. Pe de o parte, -capabil de a face o evaluare mult mai realista si mai articulata decat cea a unui analist politic-, fostul sef de stat doreste sa puna degetul pe -ranile- guvernarii PSD. Pe de alta parte, e vorba si de un act defensiv: -Nu spune nimeni ce a facut presedintele Constantinescu, deci trebuie sa spuna el-.
Dupa aproape un an si jumatate de absenta de la tribuna, Zoe Petre radiografiaza -sine ira et studio- starea de fapt de pe scena politica din prezent. Are, totusi, unele temeri, ca actuala Putere incearca sa diminueze decibelii discursului sau: -Cred ca exista un scenariu care sa permita controlul echipei lui Constantinescu-. Oricum, isi ia libertatea de a trimite -sageti- si in stanga si in dreapta spectrului politic. In legatura cu guvernarea PSD, impartaseste temerile lui Constantinescu: -Sunt de acord cu ideea ca incep sa se contureze premisele unui crah-. Mai mult, crede ca -ideea conform careia coruptia e undeva, intr-un trecut fanariot, e o comedie. Coruptia e acum, iar oamenii de afaceri spun din ce in ce mai tare ca e mult mai apasatoare decat inainte-. Nici cu fostii parteneri de guvernare nu este mai indulgenta. Considera riscanta strategia membrilor fostei coalitii de a se -lepada- de trecut: -Ei fac un rau pentru ei insisi, desi e un calcul care, in aparenta, i-ar favoriza-.
In perspectiva revizuirii Constitutiei, Zoe Petre ar opta pentru un Parlament unicameral, dar se indoieste de sansele de reusita ale acestui demers. In orice caz, este decisa sa convinga societatea civila sa se implice pe cont propriu in dezbaterea acestei teme, nu sa astepte invitatia de a se prezenta pe -covorul rosu- de la Palatul Victoria.
– Doamna Zoe Petre, cand va fi momentul in care Emil Constantinescu va redeveni politician?
– Din cauza agendei foarte incarcate, acest eveniment nu va putea avea loc inainte de sfarsitul lunii aprilie. Urmeaza sa mearga in Statele Unite, unde va avea loc o reuniune a Grupului East-West si dupa aceea va merge in Ucraina, unde va avea loc o alta reuniune importanta, deci luna aprilie este in mare parte blocata. De aceea, cred ca revenirea la care va refereati se va intampla spre sfarsitul lunii aprilie sau, cel tarziu, la inceputul lunii mai.
– Ce forma va imbraca acest eveniment?
– El a spus ca va aparea -periodic-. Cum, in ce forma, ramane de vazut. Nu e nimic obligatoriu. Oricum, cuvantul -periodic- este cel constrangator.
– Ce miza are revenirea domnului Constantinescu?
– Este vorba de doua mize, pe care el le-a explicat foarte clar. Pe de o parte, el cu experienta si canalele de comunicare pe care le are si in regiune, si in tarile cu traditie democratica, poate face o evaluare mult mai realista si mai articulata decat cea a unui analist politic. El vrea sa fie util societatii si chiar si guvernarii, pentru ca ideea asta ca -Cine te critica nu-ti vrea binele- este o ideea absolut copilaroasa. Nu esti credibil cand esti singurul sef. Voronin este singur pe tot -stadionul- si la ce-i foloseste? A doua -miza- se leaga de faptul ca nici unul dintre partenerii de coalitie din 1996-2000 nu mai spune si ce s-a facut efectiv in acesti ani. Nu spune nimeni ce a facut presedintele Constantinescu, deci trebuie sa spuna el, pentru ca nu e normal sa ramana in constiinta colectiva a romanilor ideea ca administratia 1996-2000 a fost o catastrofa. De exemplu, nimeni cu mintea intreaga nu poate sa spuna ca inceperea negocierilor cu UE nu a fost un succes. A fost un succes enorm. Acum, domnul Mircea Geoana sau domnul Ioan Talpes spun enormitati, ca, vezi Doamne, a fost o prabusire si ei eu luat-o de la capat… In conditiile aceastea, simtim si noi nevoia sa spunem ca, totusi, n-am trait chiar degeaba.
– Intentionati sa va reluati pozitia in staff-ul domnului Constantinescu, dupa reintrarea sa oficiala in politica?
– Deocamdata n-am plecat din staff-ul domnului Constantinescu, indiferent cum l-ati defini. Am lucrat impreuna din 1990, de la mineriada, si n-are nici un rost sa ne prefacem ca acum suntem entitati care nu se cunosc pe strada.
– Ce teme i-ati recomanda fostului presedinte sa abordeze in viitorul sau discurs politic?
– Cand eram la Cotroceni, ii pregateam dosare si ii propuneam cel putin doua solutii pentru fiecare. N-am schimbat obiceiul, dar ramane de vazut care vor fi temele fata de care opinia publica va manifesta cea mai mare deschidere in momentul in care isi va face reintrarea. Anumite prioritati trebuie cantarite in momentul in care se expun.
– Credeti ca fostul presedinte Constantinescu si-a ales un moment potrivit pentru a reintra pe scena politica?
– Nu stiu ce inseamna -potrivit-. Presedintele s-a angajat fata de noi si fata de el insusi ca in primul an de mandat al actualei guvernari sa nu se pronunte si s-a tinut de cuvant. Problema a fost ca, la inceputul lui ianuarie, cand, in principiu, ar fi trebuit sa iasa in public cu o prima analiza, a explodat afacerea Ciuvica si atunci a trebuit sa iasa pentru a-si apara colaboratorul. Ar fi fost neloial din partea dumnealui sa vorbeasca despre chestiuni generale, cand una absolut particulara ne descumpanise pe toti. In concluzie, a mai lasat sa treaca un timp, pentru ca nu avea nici un sens sa apara in doua saptamani consecutiv, si a aparut acum. Bine, rau, moment potrivit sau nu… Nu e un moment ales tactic, ca sa se intample ceva. Totusi, un an se zile e, totusi, un ragaz rezonabil pentru a nu putea fi acuzat de partinire. E adevarat, atunci cand ne-am inceput noi mandatul, PDSR si domnul Iliescu, personal, nu cred sa fi asteptat prea mult dupa alegeri, cand au inceput sa strige imediat ca e o catastrofa tot ce se intampla. Se vede, totusi, ca, in timp, din punctul lor de vedere au facut un lucru folositor, pentru ca nimeni nu-i credea in 1996, dar in 2000, dupa patru ani de clamare a catastrofei, cuvantul a ajuns in constiinta publica fara prea multa reflexie preliminara, ba chiar, din pacate, si in vocabularul unora dintre cei pe care ii acuza si care au ajuns sa creada ca a fost o guvernare catastrofala, ceea ce nu este adevarat. Sigur, oamenilor nu le plac argumentele tehnice, dar ele exista. CDR nu a avut niciodata majoritate absoluta, acest partid a fost silit sa incheie o alianta politica.
– Ca si PSD, acum…
– PSD are acum o alianta politica de alta natura, in sensul ca nu a impartit posturi guvernamentale, cu toate ca trebuie sa faca niste concesii importante partenerului, care este UDMR. Sigur ca situatia este fundamental diferita, in sensul ca actualele partide de opozitie nu au cum sa denunte concesiile facute Uniunii pentru ca sunt progrese facute pe calea democratiei si s-ar compromite ele insele daca le-ar ataca.
– Credeti ca Opozitia actuala isi joaca cartea la fel de bine cum a facut-o PDSR in perioada 1996-2000?
– Cred ca in Romania sunt doua opozitii si as dori sa ma refer la opozitia democratica: PNL si PD. Nu, nu poate sa fie la fel de eficace ca PDSR, pentru ca social-democratii controlau, in acea perioada, tot atatea locuri in Parlament cat CDR, in vreme ce democratii si liberalii nu controleaza nici jumatate din aceste locuri. La aceasta situatie se adauga si agresivitatea extraordinara a PSD fata de oricine incearca sa deschida gura si sa spuna altceva decat ei. Mi-e foarte limpede: toata presa a vorbit despre povestea -extraordinara- a domnului Mihailescu si celebra sa expresie -Ciocu* mic-, dar acesta n-a fost decat un episod mai pitoresc dintr-o presiune continua. Orice face Opozitia este calcat in picioare si ridiculizat.
– Considerati ca acest -foileton- al motiunilor contribuie la erodarea imaginii Parlamentului?
– Sigur, motiunea este un instrument de lupta politica, dar iarasi trebuie sa o luam de la temelie. Iesit proaspat dintr-un sistem cu un singur partid, cetateanul roman a inteles greu ce treaba are Parlamentul si de ce este nevoie de parlamentari. Oamenii obisnuiti, care vin seara de la serviciu, n-au chef de conflicte, dar conflictul este pretul platit pentru ca vointa intregului popor, si nu a unui singur partid, sa fie reprezentata in procesul legislativ. Pe de alta parte, tot folclorul despre parlamentarii care mananca banii statului degeaba, care se plimba in strainatate este in mare parte eronat. Eu stiu cate delegatii straine a primit presedintele in cei patru ani cat am fost la Cotroceni. Sigur, toate aceste lucruri trebuie controlate, pentru ca suntem o tara saraca, insa principiul deplasarii in strainatate a parlamentarilor nu poate fi atacat. Noi alternam scene din -Scrisoarea pierduta- cu imagini din Parlamentul Romaniei. Matematic, daca nu este un parlamentar care se scobeste in nas, este un parlamentar care citeste gazeta sau face integrame, ceea ce eu cred ca e nedrept.
– Sunteti de parere ca deficientele de imagine ale Parlamentului au vreo sansa sa fie reparate prin revizuirea Constitutiei?
– Toata aceasta agitatie in jurul Parlamentului ineficient are si o parte obiectiva, care tine de Legea fundamentala. Sigur ca prin revizuire vor trebui clar departajate atributiile celor doua Camere, daca nu chiar, cum ar fi mai lesne si pentru buget si pentru electorat, sa avem o singura Camera.
– Electoratul chiar a dat semnale ca doreste acest lucru…
– Da, numai ca aceasta dorinta trebuie acceptata si de parlamentari. (Rade, oarecum sarcastic) In traditia romaneasca, in perioada interbelica, au existat doua Camere, dar erau diferente foarte mari intre Senat, care era un corp ponderator, si Camera Deputatilor. In plus, pe vremea aceea erau si foarte multi juristi in Parlament, asa ca era greu sa nu iasa o lege buna.
– Credeti ca Legislativul de astazi are si deficiente profesionale?
– Da. Acum, universitatile private si cu generatiile noi, au iesit, e drept, multi juristi, dar experienta lor este incomparabila cu experienta unui Dorneanu, care de o viata intreaga face numai asta: compara legi intre ele si are grija sa se potriveasca. Totusi, sigur ca la un moment dat va exista o reprofesionalizare, in sensul intrarii in Legislativ a mai multor absolventi de Drept sau de Stiinte sociale. Sigur, nu e vorba sa se interzica intrarea inginerilor in Legislativ.
– Sau a cantaretilor…
– Sigur. Acum, ce sa spun, acestea sunt personalitati cu mare notorietate publica si putine partide le-au dat locuri de parlamentari, dar multe le-au facut curte, mai ales in campania electorala.
– Cum apreciati activitatea social-democratilor de cand au recastigat Puterea?
– Politica actualei guvernari are mari probleme de coordonare. Sigur, aici nu este vorba despre certuri intre diferite factiuni sau in coalitie, pentru ca PSD actioneaza ca un monolit chiar si in relatia cu satelitii sai. Monolitismul acesta are si el notele lui de subsol, dar, dincolo de aceasta, marea problema a PSD este sa puna de acord discursul cu faptele. Pe de o parte, am avut de-a face cu discursul electoral, care era o promisiune continua de lapte si miere. Ei au acuzat violent CDR, chiar cu mult inainte de alegeri, ca a promis ceva ce nu poate indeplini – Contractul cu Romania. Nimic mai fals. Daca eu va spun acum ca din cele 20 de puncte ale contractului s-au indeplinit 17, probabil ca nu o sa ma credeti, dar eu pot sa probez asta. De data aceasta, luati, de exemplu, SIDEX. La inceputul campaniei electorale, PDSR a declarat ca va lua cel putin un miliard de dolari pe SIDEX, apoi doua miliarde si, cu cat ne-am apropiat de alegeri, a mai crescut coada vulpii, ajungand sa spuna ca vor lua trei miliarde de dolari. Uitati-va ce au luat. Cine stia ca SIDEX pierdea un milion de dolari pe saptamana nu-si putea inchipui ca cineva o sa dea trei miliarde de dolari ca sa-si ia o asemenea belea pe cap. Nu se promit asemenea lucruri. E o vorba: poti sa minti o data multi oameni sau poti sa minti unul indelung, dar multi oameni indelung nu poti minti
– Credeti ca membrii fostei coalitii demonstreaza acum lipsa de loialitate?
– Nu ma intereseaza loialitatea. Dupa mine, ei fac un rau pentru ei insisi, desi e un calcul care, in aparenta, i-ar favoriza. Liberalii, de exemplu, au decis sa se lepede de coalitie si au atribuit acestei decizii majoritatea rezultatelor cat de cat pozitive din alegeri, facand din ea un punct central de tactica politica. Eu am rezerve. Alegand aceasta cale, PNL isi inchide, treptat, caile de comunicare cu fostul electorat CDR, care nu mai are nici un fel de reper in acest moment. Daca PNL avea macar post electoral o tactica mai flexibila, mai supla, mai echilibrata, ar fi avut mai multa audienta. Or, toate miscarile astea, de protocol cu PDSR, apoi de fuziune cu ApR, semnalizeaza in partea stanga.
– Credeti ca actuala Putere incearca in vreun fel sa reduca la tacere vocea fostului presedinte?
– Cred ca e clar un scenariu care sa permita controlul echipei lui Constantinescu. N-am nici un fel de dubiu.
– Este acest scenariu conceput in laboratoarele PSD?
– Nu stiu cine l-a facut. De ce sa spun eu cine l-a facut, cand este posibil ca autorul sau sa fie un securist de rangul trei, pentru a fi pe plac stapanilor? E adevarat, insa, ca primul-ministru s-a angajat personal in dezbaterea Ciuvica si ne-a lasat sa intelegem ca este implicat personal. Eu, daca n-am probe, nu obisnuiesc sa aduc acuze, insa faptul ca eu primesc un raspuns balmajit la intrebarea daca imi este ascultat telefonul ma nemultumeste profund.
– Ce parere aveti despre -performantele- PSD in domeniul eliminarii coruptiei?
– In momentul in care ai o majoritate parlamentara atat de bine controlata, iar premierul spune ceva, in timp ce Parlamentul voteaza altceva si nu cad capete nici dintr-o parte, nici din alta, mie mi se pare clar ca e un duet bine regizat, in care premierul propune ceva revolutionar, Legislativul refuza, pentru ca apoi seful Guvernului sa revina, spunand: -Am vrut, dar nu m-au lasat parlamentarii-. Hai sa fim oameni seriosi! In plus, sunt pretexte absolut rizibile. Eu am o mare consideratie pentru domnul Frunda, dar cand l-am vazut ca spune ca demnitarii nu trebuie sa-si declare averile pentru ca vor deveni tinte pentru hoti… Dar ce, hotii nu pot sa afle? Isi pot da seama fie si numai dupa masinile care-i iau pe demnitari si-i aduc inapoi seara. Asta-i o prostie. Oricum, ideea ca coruptia e undeva, intr-un trecut fanariot, e o comedie. Coruptia e acum, iar oamenii de afaceri spun din ce in ce mai tare ca e mult mai apasatoare decat inainte.
– Sunteti de acord cu afirmatia lui Emil Constantinescu, conform careia Romania se indreapta spre un crah?
– Sunt de acord cu ideea ca incep sa se contureze premisele unui crah. De altfel, o buna parte din informatia care sta in spatele acestei evaluari vine si din -Curentul-, care este un ziar foarte serios si a semnalat pe parcurs toate aceste derapaje. Sigur ca acum nu suntem in crah, fie si pentru faptul ca Guvernul Isarescu a lasat o rezerva valutara a BNR foarte mare. Totusi, cand vezi cum a luat-o razna deficitul comercial, te cutremuri. Daca timp de un an si trei luni, de cand PSD a castigat alegerile, Guvernul cumpara resurse pentru a fabrica lucruri nevandabile, e un semnal foarte grav.
– Cum credeti ca se explica letargia in care a intrat societatea civila?
– Dupa 2000, a existat o ruptura intre societatea civila si partidele pe care aceasta le promovase. Organizatiile care formeaza societatea civila s-au aratat neincrezatoare in partidele si persoanele pe care le promovasera, le-au acuzat tot timpul si nu le-au aparat niciodata, pentru ca la sfarsitul mandatului, atunci cand optiunea, limitata in mod nefericit, a fost cea pe care o cunoastem (ajungand in turul doi Ion Iliescu si Vadim Tudor), o parte importanta a asociatiilor civice si-au exprimat fatis sustinerea pentru domnul Iliescu. In aceste conditii, e foarte greu, acum, pentru aceste asociatii sau personalitati sa fie la fel de riguros critice cum erau inainte de 1996.
– Veti onora invitatia adresata de premier pentru a participa la dezbaterile pe tema revizuirii Constitutiei?
– Vom organiza noi propria serie de dezbateri. Imi dati voie sa ma indoiesc ca vom fi primii pe lista de invitati a domnului Nastase. Societatea civila exista tocmai in masura in care nu are nevoie de imbolduri de la Guvern pentru a face astfel de discutii. Nu cred ca trebuie ca societatea civila sa astepte sa fie poftita pe covorul rosu la Guvern.
Oxfordul, preferat Bucurestiului in momentul -marelui anunt-
Dupa ce a parasit -Cabinetul 2- pe care il ocupase in Cotrocenii anilor 1996-2000, Zoe Petre s-a retras, impreuna cu Emil Constantinescu, din lumina reflectoarelor de pe scena politica in cea oferita cu mai putina generozitate de neoanele salilor de cursuri din Universitatea Bucuresti. Totusi, fostul consilier prezidential nu si-a abandonat unul dintre cei mai dragi copii politici – ASPEC, organizatie pe care a rebotezat-o, vechea titulatura, Asociatia pentru Sustinerea lui Emil Constantinescu fiind inlocuita cu o noua sigla, Asociatia pentru Educatie Cetateneasca. Prezenta fostului sef de stat domina, insa, si acum sediul ONG-ului amplasat pe Bulevardul Magheru, prin fotografiile amplasate aproape in fiecare camera. In biroul doamnei Zoe Petre, portretul fostului sau sef troneaza, pe o masa rotunda, in tovarasia unui ficus. Se pare ca fotografia in care Constantinescu este imortalizat in celebra sa postura care il evoca pe Alexandru Ioan Cuza are, din nou, sanse de a deveni un afis electoral, dupa ce ex-presedintele si-a anuntat intentia de a reveni, cu arme si munitii, in transeele politicii romanesti. Zoe Petre va rata, insa, acest moment, programat, dupa spusele sale, spre sfarsitul lunii aprilie. Se va afla la Oxford, unde, in calitate de profesor de istorie, va tine conferinte si cursuri studentilor din Albion. O intreb daca nu regreta ca nu va putea fi alaturi de -favoritul- sau in acest moment important. -S-a descurcat atatia ani fara mine, se va descurca si acum-, imi spune, razand, increzatoare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















