Home Social 150 de medicamente noi vor fi introduse pe lista celor gratuite sau...

150 de medicamente noi vor fi introduse pe lista celor gratuite sau compensate

DISTRIBUIŢI

Aproximativ 150 de medicamente noi așteaptă să fie introduse pe lista celor gratuite sau compensate, a afirmat joi secretarul de stat în Ministerul Sănătății, conf. dr. Alexandru Rafila, în cadrul conferinței Pharma Forum București.
"Aceste medicamente așteaptă practic din 2008 să fie introduse pe lista de gratuite sau compensate. Introducerea lor necesită o evaluare din punct de vedere profesional și transparent pentru că trebuie să răspundă unor criterii de eficacitate, dar trebuie să ținem seama și de posibilitățile de finanțare. Cu siguranță, pacienții au dreptul să beneficieze de medicamente noi. Acest lucru se va întâmpla progresiv pentru că depinde de posibilitățile de finanțare", a arătat secretarul de stat.
În prezent, aceste criterii se află pe site-ul Ministerului Sănătății și se referă la eficiență comparativ cu alte produse similare, a mai spus Alexandru Rafila. El a apreciat că până la sfârșitul anului anumite medicamente vor fi introduse pe listă. În legătură cu rectificarea bugetară, secretarul de stat a arătat că va fi făcută de Ministerul Finanțelor. Rafila a spus că în cursul zilei de miercuri au avut loc discuții la Ministerul de Finanțe și s-au identificat soluții pentru finanțarea spitalelor și pentru programele de sănătate.
Secretarul de stat și-a exprimat speranța că odată cu începutul noului an bugetar sănătatea să beneficieze de fonduri mai consistente și în câțiva ani să se ajungă la un procent de 6% din PIB. El a mai spus că din 2013 România trebuie să aplice Directiva Europeană, potrivit căreia decontarea să se facă la 60 de zile.
Pharma Forum se desfășoară în perioada 4-5 octombrie la București și abordează teme importante pentru sistemul farmaceutic românesc, precum cum este influențată farmacia de noua lege a sănătății, sistemul farmaceutic din nou în schimbare, serviciile farmaceutice orientate spre pacient, rețeta electronică, cardul de sănătate.

Rudi Vania

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.