Aproximativ 80% din populația în vârstă de școlarizare (7-23 de ani) este cuprinsă în sistemul educațional, iar fetele participă în pondere mai mare la educație comparativ cu băieții, relevă un raport pe anul 2010 al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS).
Potrivit raportului, tot mai mulți copii urmează învățământul preșcolar. Astfel, peste 91% dintre copiii intrați în clasa I au frecventat grădinița. Rata brută de cuprindere în grădinițe a crescut în ultimii ani ajungând în 2010 la o valoare de 78,4%. În anul școlar 2009-2010, 78,0% dintre copiii de 6 ani au fost înscriși la grădiniță și numai 20% în învățământul primar. În învățământul primar s-a înregistrat o ușoară creștere a participării școlare, ajungându-se la 97,6%. În gimnaziu valoarea ratei de cuprindere brute păstrează un trend ușor descendent atingând valoarea de 98,9%. Raportul mai arată că în anul școlar 2009-2010 a scăzut cu 148.000 numărul de elevi și studenți, ajungând la 4.174.400.
Totuși, în învățământul preșcolar s-a constatat o creștere cu 13.200 în anul școlar 2010.
În ceea ce privește numărul personalului angajat în învățământ, acesta este de 386.657 de persoane, în scădere față de anul precedent cu 2,3%. În anul școlar 2009-2010 numărul personalului didactic a fost de 268.679 de persoane, cele mai importante scăderi fiind înregistrate în învățământul primar, gimnazial și profesional.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















