Home Social A intrat în vigoare reglementarea privind etichetarea anvelopelor

A intrat în vigoare reglementarea privind etichetarea anvelopelor

DISTRIBUIŢI

Reglementarea EC/1222/2009 prevede ca toate anvelopele pentru mașini proprietate personală, vehicule comerciale ușoare, camioane, autocare și autobuze fabricate după 1 iulie 2012 și comercializate în Uniunea Europeană din noiembrie 2012 trebuie în mod obligatoriu să poarte un sticker sau să fie însoțit de o etichetă vizibilă în punctul de vânzare. Comisarii de la Protecția Consumatorului vor controla la sânge etichetarea anvelopelor care este obligatorie din prima zi a lunii noiembrie. ?ê?£eful ANPC a mai precizat că amenzile pentru neetichetare pot ajunge până la 30.000 de lei.
Regulamentul nu se aplică, printre altele, la anvelopele reșapate, mașinilor de epocă sau automobilelor de curse.
Noua legislație europeană urmărește trei obiective importante: îmbunătățirea eficienței energetice, a siguranței rutiere și reducerea nivelului de zgomot produs în trafic.
Pe noile etichete, asemănătoare celor postate pe aparatele electro­casnice, sunt evaluate trei performanțe: consumul de carburant, siguranța în trafic, zgomotul exterior produs la o viteză constantă.
Etichetele vor conține informații, în limba română, referitoare la clasele de eficiență a consumului de combustibil, clasele de aderență pe teren umed, clasele de zgomot exterior de rulare este de natură a influența deciziile utilizatorilor finali în sensul achiziționării unor pneuri mai sigure, mai silențioase și mai efi­ciente din punctul de vedere al consu­mului de combustibil.
Conform specialiștilor, anvelopele care vor fi încadrate în categorii de la A (cele mai performante) până la G (mai puțin performante), unde economia de carburant este 0,5 litri/100 km, iar pe întreaga durată de viață a anvelopelor, estimată la 45.000 de km, economia ajunge la 300 litri.
Conform noii reglementari europene, masuratorile vor fi realizate pe rampe de control, iar calificativele acordate vor corespunde valorilor măsurate, exprimate în kg/t. Acestea pot fi de la A (pana la 4 kg/t) la F (peste 8 kg/t); de exemplu, dublul coeficientului initial. Calificativul G nu va fi utilizat.
În ceea ce privește consumul de carburant al unui vehicul complet echipat, diferența dintre două calificative, de exemplu „A“ și „B“, poate ajunge pana la 3 litri/100 km.
Reglementarea europeană are în vedere și numărul de decibeli atins la deplasarea vehiculului, comparativ cu valoarea limita care  va intra în vigoare în perioada 2012 – 2016.
Astfel, o linie neagră înseamnă că nivelul de zgomot emis de anvelopă este cu 3 decibeli sub nivelul legal care urmează să fie implementat, la două linii se încadrează în limitele  care urmează să intre în vigoare iar trei linii negre reprezintă cea mai slabă performanta când zgomotul emis de anvelope depășește viitorul standard, dar se afla sub nivelul maxim autorizat în prezent.
Această măsura va fi introdusă, totodată, pentru atingerea obiectivului stabilit la nivel comunitar de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20%, până în 2020.

Andreea Vîrîci

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.