
Coordonatorul de proiect al Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), Răzvan Băncescu, a declarat luni, pentru Agerpres, că mai multe organizații nonguvernamentale din domeniul protecției animalelor transportă ilegal maidanezi în străinătate.
"O parte dintre câinii fără stăpân ajung la adoptatori reali, o altă parte în adăposturi temporare și de acolo sunt redistribuți în funcție de necesități și cerere, fie pentru studii clinice, fie pentru zoofilie", a spus Băncescu.
El a precizat că printre statele în care ajung maidanezii se numără și Germania.
"Avem toate documentele, le-am trimis în primul rând ANAF-ului, pentru că e vorba despre evaziune fiscală, iar acum lucrăm la documentația pentru DIICOT", a menționat Băncescu.
Potrivit acestuia, ONG-urile se fac vinovate de capturarea, deținerea, transportul ilegal de câini, dar și de muncă la negru, eludarea de la plata contribuțiilor la asigurări de sănătate și de la plata impozitelor pe profit.
"În mod normal, ONG-urile se ocupă de activități fără scop patrimonial, dar ele desfășoară de fapt acțiuni cu caracter economic. Undeva trebuia să-și înregistreze aceste lucruri, dar nu sunt nicăieri", a afirmat reprezentantul ASPA.
Băncescu a adăugat că o parte dintre organizațiile nonguvernamentale care transportă ilegal maidanezi în străinătate se regăsesc pe lista neagră întocmită de ASPA cu ONG-urile și persoanele fizice care nu mai au voie să adopte câini din adăposturile Municipalității.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















