Home Social Adomnitei cheama la raport ziaristii incomozi

Adomnitei cheama la raport ziaristii incomozi

DISTRIBUIŢI

Din 1990 încoace ne străduim să trăim într-o lume în care fiecare îşi construieşte propria-i lume în care nu poţi intra decât dacă te şi adaptezi condiţiilor şi respecţi legile impuse de majoritate. Aşa ar trebui probabil să facă şi onorabilul ministru al Educaţiei, Cristian Adomniţei, care în loc să îşi rezolve problemele din propria ogradă preferă să cheme la raport ziariştii atunci când aceştia sesizează prin prisma lor problemele grave cu care se confruntă oficialul Guvernului. Adomniţei crede că dacă abuzează de bunavoinţă a unor jurnalişti şi de timpul acestora, nu va mai avea parte de un tratament atât de aspru din partea acestora. Din contră, de acum înainte vom fi şi mai atenţi la stâgăciile ministrului dar şi a subordonaţilor săi.

Libertatea de exprimare presupune dreptul de a exprima idei şi opinii în public şi în privat, fără ca cineva, mai ales jurnalist, să dea socoteală pentru ceea ce spune despre o anumită persoană. Şi aici mă gandesc în special la acele personaje plătite din banii publici şi pe care nu suntem obligaţi să le lăudăm atunci cand nu este cazul şi mai ales să nu le iertăm atunci cand o dau în bară.

De-a lungul timpului, fie că a fost vorba de Mircea Miclea, Ecaterina Andronescu ori, mai în zilele noastre, de Mihail Hărdău sau Cristian Adomniţei, nu am prididit să criticăm cand a fost nevoie ori să consemnăm un lucru bun făcut atunci cand evidenţele arătau acest lucru. De fiecare dată, ne gandeam că facem lucrul respectiv sperand că cineva ne aude. Niciodată nu am aşteptat laude, însă nici nu ne-am imaginat că vom fi chemaţi la raport cand avem alte opinii decat personajele cu pricina.

Adomniţei, depăşit de evenimente

Cam aşa se poate transpune în realitate ceea ce s-a întamplat la sfarşitul săptămanii trecute la sediul Ministerului Educaţiei, unde Cristian Adomniţei a convocat o întalnire informală cu doi dintre redactorii cotidianului -Curentul-. Sufocat de criticile venite în ultimele zile din toate mijloacele de comunicare în masă, ministrul a considerat că dacă va cere socoteală pentru opiniile avute în legătură cu măsurile pe care le-a luat pentru a reforma sistemul educaţional din Romania, vom schimba tonul critic. Nicidecum. Şi asta cel puţin din cateva motive. În primul rand, pentru că atata vreme cat Adomniţei continuă să creadă că subordonaţii săi pot lansa pe piaţă tot felul de vorbe care au fost interpretate -decontextualizat-, fără ca nimeni să ia măsuri, atunci avem convingerea că tanărul liberal nu poate gestiona activitatea unui asemenea minister. Apoi, ne-a surprins declaraţia ministrului prin care a lăsat să se înţeleagă că dacă cumva angajaţii săi de la Cabinet nu ar fi găsit numărul de telefon al ziaristului care l-a acuzat că ar fi -sabotorul- Educaţiei, era un motiv suficient pentru ca subordonata să plece imediat acasă.

Revenind la discuţia faţă în faţă avută cu ministrul Adomniţei, acesta a ţinut morţiş să facă o analiză pe text pentru materialele jurnalistice publicate în ultimele zile, refuzand să recunoască faptul că este depăşit de situaţie şi refuzand dialogul. Adomniţei a refuzat să asculte măcar punctul de vedere al ziaristului, iar pe tot parcursul celor aproximativ 60 de minute de discuţii, ministrul a înţeles că trebuie să aibă un ton imperativ şi să ceară socoteală pentru toate cele spuse despre el în ultimele săptămani. Ministrul liberal şi-a mai arătat iritarea şi faţă de faptul că el joacă rolul personajului negativ. Şi probabil că aşa va fi pană la sfarşitul aventurii sale în Ministerul de pe strada General Berthelot.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.