Obiceiurile alimentare se formeaza inca de la varsta primei copilarii si pot fi greu modificate la adult. Promovarea unei diete cu continut scazut in lipide si colesterol este o prioritate si pentru pediatri. Nu trebuie sa uitam ca, inca din 1961, marele pediatru L. R. Holman considera ca ateroscleroza constituie o problema de nutritie pediatrica.
Inca din perioada de sugar, alimentatia la san pe care o promoveaza IOMC (Institutul de Ocrotire a Mamei si Copilului ,,Alfred Rusescu- – Bucuresti) in cadrul mai multor programe la nivel national este benefica pentru evitarea factorilor de risc ai aterosclerozei.
Posibilitatile nutritionale teoretice de prevenire a hiperlipidemiilor inc de la varste fragede sunt:
– reducerea cantitatii totale de lipide din dieta la 30% din totalul aportului energetic cu accent pe cresterea lipidelor polinesaturate si scaderea celor saturate (raport P/S=1). Nu se recomanda adaosul de lipide polinesaturate, ci utilizarea margarinei in locul untului, precum si a uleiurilor vegetale la gatit;
– cresterea consumului de fibre vegetale in alimentatie, corelata cu scaderea colesterolului seric;
– reducerea ingestiei de zaharuri solubile.
Inca de la varsta de un an, numarul de adipocite creste progresiv. Aportul caloric excesiv in perioada de sugar si la copilul mic duce la cresterea ritmului de multiplicare a adipocitelor si determina obezitate la varsta adulta, cu toate consecintele acesteia.
Sugarii, ca si adultii, au nevoie absoluta de unii acizi grasi polinesaturati ce nu pot fi sintetizati in vivo – acizii linoleic, linolenic si arahidonic. Se crede ca ultimii doi sunt sintetizati din acidul linoleic. Aceasta nevoie poate fi acoperita printr-o cantitate de acid linoleic care sa reprezinte 2 – 4% din aportul zilnic.
Un aport prea mare sau prea mic de lipide este nefavorabil starii de nutritie si starii de sanatate. Excesul de acizi grasi saturati predispune la ateromatoza, initiata inca din perioada copilariei. Aceasta stare este favorizata de un regim bogat in colesterol. Din acest motiv, trebuie sa se limiteze folosirea unor alimente bogate in colesterol. Inlocuirea untului cu margarina fortificata cu vitamine (A, D, E) reduce aportul de colesterol, creste aportul de grasimi polinesaturate si completeaza fericit necesarul de lipide.
Intr-o ancheta alimentara efectuata de echipa Colectivului de Pediatrie Sociala din IOMC in 1998 pe un lot de 435 de copii din mai multe judete, cu varsta intre 1 – 5 ani, s-a constatat ca numai un sfert dintre acestia primeau zilnic in alimentatie margarina fortificata cu vitamine. Deficitul de vitamina A constatat la lotul studiat ar putea fi explicat de consumul redus al alimentelor bogate in vitamine si acizi grasi nesaturati, printre care si margarina fortificata.
Este cunoscut faptul ca hipovitaminoza A la copii conduce, pe langa supresie imuna si faliment al cresterii, si la anemie – prin scaderea absorbtiei si perturbarea transportului Fe dinspre depozite catre maduva hematogena. Vitamina A are si un rol activ in oxidarea acizilor grasi, in biosinteza gliceridelor, a fosfolipidelor si a colesterolului.
Dr. F. Moldovanu
Fundatia Pentru Alimentatie Sanatoasa
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















