
La Spitalul Județean de Urgență Slatina a fost declanșată o anchetă în cazul unui nou-născut care ar fi murit în urma unei intervenții chirurgicale asupra mamei. Potrivit directorului medical al spitalului, Romeo Stănculescu, „în data de 23 iulie, o tånără de 29 de ani, din Potcoava, județul Olt, a fost internată, avånd o sarcină normală. Fătul era viu și avea 40 de săptămåni. În aceste zile starea pacientei a fost bună. Duminică, la ora 16.30, cånd a fost consultată pacienta s-a constatat o lipsă de progres a travaliului, iar la ora 17.40 a fost băgată în sala de operație și i s-a făcut o cezariană. Fătul avea 3,800 kilograme și era fără respirație. I s-a făcut resuscitare. În urma acestui caz, directorul spitalului a declanșat o anchetă“. Medicul Ion Eremia, cel care a făcut intervenția chirurgicală, susține că nu este vinovat: „Am făcut tot ce se putea face. Oricine poate zice ce vrea“. Duminică seara, aproximativ 40 de romi, rude ale mamei bebelușului decedat, s-au stråns în curtea spitalului, fiind necesară intervenția polițiștilor și jandarmilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















