Home Social Aniversare cu ștaif

Aniversare cu ștaif

DISTRIBUIŢI

Momentul culminant al „Dies Academici“ – Zilele Universității „Al. I. Cuza“ Iași prilejuit de 150 de ani de la înființare a avut loc ieri în Aula Magna „Mihai Eminescu“ unde au fost prezenți foștii președinți Ion Iliescu și Emil Constantinescu, Principesa Margareta și Principele Radu, alături de oameni de știință și profesori universitari din Europa, Rusia și Statele Unite.
Evenimentul a fost marcat prin scurte discursuri pe care fiecare dintre înalții oaspeți le-au susținut în fața celorlalți invitați și a gazdelor, fiecare primind la finalul speech-ului medalii onorifice din partea Universității „Al. I. Cuza“.
În discursurile lor, fiecare s-a referit la situația sensibilă prin care trece Romånia în această perioadă și fiecare a menționat că pentru depășirea crizei este necesar un efort susținut și din partea elitei universitare, a guvernanților, dar – în primul rånd – a fiecărui cetățean al țării.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.