Home Social ANPC dă amenzi cu duiumul, iar agenții economici își văd de treabă

ANPC dă amenzi cu duiumul, iar agenții economici își văd de treabă

DISTRIBUIŢI

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a aplicat 723 de amenzi contravenționale, în valoare de 1.840.000 lei, în urma unui control efectuat în prima parte a lunii iulie, privind calitatea, etichetarea, depozitarea și modul de comercializare a alimentelor. ANPC consideră rezultatele acestui control îngrijorătoare, menționând că principalele pericole ale verii, în ceea ce privește comercializarea alimentelor, sunt constituite de produsele alimentare expirate, de cele depozitate necorespunzător și de alimentele perisabile expuse la temperaturi ridicate. În urma controlului au fost oprite definitiv de la comercializare sau utilizare 2.300 kilograme de alimente și, temporar, până la remedierea deficiențelor, 13.000 kilograme de alimente. "La începutul verii am declanșat un control de amploare pe piața alimentelor, avertizându-i pe comercianți de gravitatea nerespectării regulilor privind punerea pe piață a produselor perisabile, mai ales în condițiile speciale impuse de zilele caniculare. Există operatori economici care au ignorat cu desăvârșire aceste reguli, fapt sancționat de inspectorii noștri", a precizat președintele ANPC, Dan Vlaicu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.