Comercializarea alimentelor în piețele volante ar putea fi interzisă dacă o parte a comercianților va continua să nu respecte condițiile de igienă, a declarat marți președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu.
„În acest an am făcut controale în piețele volante. Cånd afară era cald de nu puteai să respiri, în piețele volante erau produse puse pe asfalt. Am intervenit și am dat sancțiuni, am luat legătura cu Autoritatea Sanitar-Veterinară și am trimis avertismente la nivel de primării. Dacă nu vor respecta aceste condiții, vom ajunge pånă la a le interzice să mai comercializeze!“, a spus Cerbulescu, prezent la evenimentul Romania Retail Forum 2010 organizat de Mediaax.
El a sfătuit operatorii economici să consulte ANPC atunci cånd lansează anumite produse sau promoții.
„E foarte bine ca atunci cånd există anumite nelămuriri să le putem discuta. Cånd se lansează pe piață anumite produse sau promoții fără a avea implementat cadrul necesar, se poate întåmpla să fie obligați să retragă produsele de pe piață“, a adăugat Cerbulescu.
Oficialul ANPC a arătat că există și probleme legate de etichetarea produselor cu termeni ca „bio“ sau „ecologic“.
„Noi verificăm etichetarea acestor produse. Unii dintre ei respectă această lege, dar am descoperit și produse care nu aveau nicio legătură și le-am retras de pe piață. Sunt destule situații în care agenții economici încearcă să folosească această metodă pentru a atrage consumatorii“, a adăugat șeful ANPC.
Totodată, Cerbulescu a arătat că ANPC a înființat un comandament pentru verificarea stațiunilor de pe Valea Prahovei și a pregătirilor pentru sărbătorile de Crăciun și Anul Nou.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















