Home Social Aproape un hectar și jumătate de pământ pentru Muzeul Satului din Galați

Aproape un hectar și jumătate de pământ pentru Muzeul Satului din Galați

DISTRIBUIŢI

Centrul Cultural "Dunărea de Jos" Galați a lansat proiectul "Muzeul Satului – Gospodărie Tradițională", care își propune realizarea unui sat tradițional din sudul Moldovei, de pe ambele maluri ale Prutului, datând de la începutul secolului al XIX-lea sau chiar mai devreme. Muzeul, care se va întinde pe o suprafață de 1,36 hectare, în zona de agrement Pădurea Gârboavele, reconstituie la scară mică o vatră de sat românesc. Muzeul constă într-un ansamblu de obiective tradiționale ce include patru gospodării, o fântână cu roată, o fântână cumpănă cu teică, o moară de vânt și o afumătoare. Execuția va consta în reconstruirea a patru căsuțe la scară 1:1, folosindu-se elementele tradiționale descrise anterior, și construirea unui sediu administrativ. În vederea armonizării muzeului cu mediul ambiant, zona va fi delimitată printr-o împrejmuire realizată din nuiele și vegetație tip "gard viu", asemănătoare cu gardul gospodăriei țărănești. Bugetul proiectului este de 340.000 de euro, având ca aplicant principal Consiliul Județului Galați, iar ca partener, Centrul Cultural "Dunărea de Jos".

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.