Home Social Asistentele medicale, in fata unui nou examen

Asistentele medicale, in fata unui nou examen

DISTRIBUIŢI

Mii de absolventi ai invatamantului postliceal sanitar sunt nevoiti sa mai treaca printr-o testare, pentru a fi in drept sa obtina actele de absolventa ale cursului de specializare, ulterior perioadei de liceu.

Motivul pentru care cadrele medicale cu studii medii-postliceale sunt puse din nou pe drumuri rezida in balbaiala legislativa din domeniu care, timp de multi ani, a -pasat- scolile postliceale sanitare de la Ministerul Educatiei si Cercetarii la Ministerul Sanatatii. Si invers… La care s-a adaugat lipsa documentelor strict necesare pentru perioada suplimentara de scolarizare, efectuata in organizarea directiilor sanitare judetene.

Aproximativ 3.000 de angajati cu studii medii din sistemul sanitar sunt asteptati sa se inscrie, in perioada 14-17 martie 2005, la examenul de reconstituire a situatiei scolare.

Sustinerea acestui concurs este absolut necesara pentru asistentii medicali in cauza, pentru ca altfel risca sa ramana numai cu o diploma sau un atestat care sa le valideze doar nivelul profesional, nu si pe cel educational.

In cazul in care nu se prezinta sau nu reusesc sa treaca de acest examen, situatia lor profesionala se va complica; indiferent de vechimea si functia de la locul de munca, o asistenta medicala va fi retrogradata la calificarea de sora medicala, ceea ce reprezinta doua trepte in minus si la salarizare… Inscrierile se vor face doar la unitatile scolare organizatoare. In vederea sustinerii examenului de reconstituire, conducerile unitatilor de invatamant, impreuna cu inspectorul scolar responsabil cu actele de studii la nivelul inspectoratului scolar, intocmesc doua procese-verbale de constatare a situatiei documentelor scolare din arhiva, starea de fapt si eventual motivele inexistentei acestora.

Probele de examen vor avea loc in perioada vacantei de primavara a anului scolar, respectiv intre 19 martie si 3 aprilie 2005, in zilele de sambata si/sau duminica.

Ping-pong cu scolile postliceale sanitare

Scolile postliceale sanitare au fost desfiintate din 1977, calificarea asigurata de ele fiind preluata de liceele de profil. In 1990, postlicealele au fost reinfiintate, ultimii absolventi ai liceelor sanitare cu calificarea inclusa iesind in 1994. -Pentru readucerea situatiei la normal, au existat niste ordine de ministru, prin care se stipula organizarea unor cursuri cu durata de un an, pentru specializare pe anumite domenii; psihiatrie, pediatrie, tehnica dentara etc. In total, 13 calificari. In perioada *91-*92, peste 30.000 de cadre medicale au participat la aceste cursuri-, explica inspectorul responsabil cu invatamantul tehnic din cadrul MEdC, Romica Tiglea-Lupascu.

Numai ca organizatorii cursurilor din acea perioada nu prea au respectat metodologia cu privire la actele care trebuia sa insoteasca diploma de absolvire… -Au existat doua cursuri care s-au finalizat atat prin examen, cat si prin lucrare practica. Dar a mai fost o situatie; un alt gen de cursuri, organizate de Ministerul Sanatatii, prin directiile judetene de sanatate. Examenul s-a dat, de regula, in scolile postliceale in care s-au tinut si cursurile. Dar scolile respective au trecut – teoretic vorbind – de mai multe ori de la Ministerul Sanatatii la cel al Educatiei, si inapoi! Astfel ca acum am ajuns in greaua situatie in care unele judete au eliberat actele de studii de nivel postliceal recunoscute de MEdC, in timp ce altele, nu! Practic, doar Ministerul Educatiei poate elibera diplome de absolventa care sa ateste nivelul educational dobandit, in timp ce alte institutii pot elibera – cel mult – certificate de atestare profesionala…-, a precizat inspectorul Lupascu.

Exista o singura solutie!

Cei 3.000 de asistenti medicali care ar trebui sa participe la examenul de reconstituire e necesar sa stie ca degeaba au si cate doua acte de absolvire, daca ele nu sunt insotite de situatia notelor de pe parcursul anului respectiv, a frecventei, a examinarilor partiale din aceasta perioada. -Peste tot exista doar catalogul de examen, dar nu si cel din cursul anului-, a constatat Romica Tiglea-Lupascu.

In plus, in cazul in care asistentii fara examen de reconstituire vor dori sa lucreze in tarile Uniunii Europene, se vor trezi ca nu le sunt recunoscute studiile…

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.