Desi este 1 Martie, cand in mod normal ar fi trebuit sa vina primavara, in toata tara, zapada a acoperit din belsug caile rutiere si viscolul a dat batai de cap soferilor in trafic. In Bucuresti, vremea a surprins din nou autoritatile, iar circulatia se desfasoara cu mare dificultate pe majoritatea arterelor, in ciuda masurilor luate.
In pofida ninsorii viscolite, la iesirile din Capitala catre cele doua autostrazi nu s-au inregistrat blocaje in trafic, insa s-au format coloane de zeci de masini, care au circulat bara la bara, cu viteza melcului.
Situatia este scapata de sub control in cele sase sectoare, unde pe strazile dintre blocuri circulatia este practic imposibila atat pentru autovehicule, cat si pentru pietoni.
Primarul interimar al Bucurestiului, Razvan Murgeanu, a declarat ca -…am solicitat societatii Apa Nova sa desfunde gurile de canal pentru a nu se forma gheata, tinand cont ca temperatura de azi-noapte a scazut pana la minus 10 grade. De asemenea, primariile de sector actioneaza in prezent pe strazile si aleile secundare ale Capitalei-.
Cu toate ca se circula cu dificultate in Capitala, primariile de sector sustin au fost pregatite din punct de vedere tehnic pentru a doua zapada a iernii, insa planul de actiune s-a dovedit a fi nu tocmai potrivit situatiei date.
Utilajele actioneaza, situatia e aceeasi!
In sectorul 1 actioneaza de duminica opt tractoare cu lama, in tandem cu o freza Mercedes ultraperformanta, alaturi de cei 576 de lucratori ai ADP.
Utilajele de deszapezire ale primariei sectorului 2 au intrat de ieri in dispozitiv pentru indepartarea zapezii. Astfel, 80 de lucratori si 24 de tractoare cu greder, 19 tractoare cu plug purtat si saptte cu plug frontal au indepartat stratul de zapada si au imprastiat materiale antiderapante pe arterele cu circulatie RATB.
In sectorul 3, primarul Liviu Negoita a mobilizat oamenii din subordine, astfel ca au fost scoase sa actioneze in vederea inlaturarii zapezii 53 de utilaje. Au mai fost imprastiate 10 cisterne cu solutie de clorura de calciu pe toate arterele principale, iar in perioada urmatoare se va actiona pe arterele secundare si aleile dintre blocuri.
Pe strazile din sectorul 4 au actionat 36 de utilaje, in prima faza pe arterele cu circulatie RATB si pe cele care asigura accesul la scolile si spitalele din sector. Primarul sectorului 4 , Adrian Inimaroiu, a declarat ca -…fac apel la agentii comerciali si cetatenii sectorului sa respecte prevederile legale privind obligatia de a curata zapada din dreptul imobilelor si sediilor-.
In sectorul 5 au fost scoase atat 16 tractoare, opt autocisterne si sase autobasculante toate dotate cu plug, cat si patru autogredere, trei tractoare cu remorca in vederea transportarii zapezii la punctele ADP5 si trei incarcatoare.
Dupa ce primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost amendat pentru ca a distrus covorul asfaltic prin imprastierea de sare si nisip, in prezent, lucratorii actioneaza cu material antiderapant granulat, fiind scoase in acest scop cinci echipamente specifice.
Pe raza sectorului 6 actioneaza 28 de pluguri, opt cisterne, sase incarcatoare frontale pentru degajarea intersectiilor si 135 de muncitori. Au mai fost imprastiate 280 tone de solutie ecologica de tip -ECO-THAW- din stocul disponibil de 600 de tone.
Romania sub nameti
In judetele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Calarasi, Ialomita si sudul judetului Arges, conditiile meteo defavorabile ingreuneaza activitatile de deszapezire. Din cauza ninsorii, a viscolului puternic (peste 70 km/h) care formeaza suluri de zapada la nivelul solului si a temperaturilor sub -6 grade C, materialele antiderapante nu mai au eficienta.
Totodata, in Tulcea, navigatia pe Bratul Sulina este inchisa, in vreme ce pe Marea Neagra s-a inregistrat o furtuna de gradul 6.
Directorul general adjunct al Companiei Nationale de Drumuri si Autostrazi, Florin Dascalu, sustine ca -…la aceasta ora, circulatia se desfasoara in conditii de iarna pe toate drumurile nationale si judetene-.
Prognozele meteo avertizeaza asupra faptului ca va continua sa ninga in urmatoarele zile, in special in zonele de sud, Muntenia, Dobrogea, dar si in Moldova, unde zapada va fi viscolita.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















