
Autoritățile locale din București încasează impozitele și taxele locale nemajorate, la nivelul celor din 2012, în baza hotărârii CGMB 211/2012, care nu le modifică valoarea față cea de anul trecut.
Reprezentanții Direcțiilor de impozite și taxe locale au declarat, joi, pentru Agerpres că nu se aplică nicio majorare, mai ales că hotărârea Guvernului de miercuri arată că în București nivelul acestora este stabilit de către CGMB, care a decis deja păstrarea valorilor de anul trecut.
Edilii Capitalei s-au pronunțat împotriva creșterii taxelor încă din luna decembrie, fiind convinși că "taxe mai mari înseamnă încasări mai mici" de la populație și susținând că pot fi identificate soluțiile manageriale astfel încât, fără să se renunțe la proiectele de dezvoltare și la facilitățile acordate membrilor comunității, să nu fie împovărați cetățenii.
Consilierii generali au adoptat, în decembrie, o hotărâre prin care taxele și impozitele în București în 2013 rămân la nivelul celor din 2012. De asemenea mașinile electrice și cele hibrid vor beneficia în continuare de o scutire la impozitul pentru autovehicul de 95 de procente.Conform aceleiași hotărârii, există o categorie de vehicule pentru care se prevăd taxe mai mari, și anume vehiculele înregistrate cu capacitate cilindrică cuprinsă între 3.000 și 4.800 cmc, pentru care impozitul va fi de 3 lei/200 cmc.
Pentru vehiculele înregistrate cu capacitate cilindrică mai mare de 4.800 cmc impozitul va fi de 5 lei/200 cmc, iar pentru cele fără capacitate cilindrică evidențiată, impozitul va fi de 100 lei pe an.
Potrivit primarului general Sorin Oprescu, în această categorie nu intră autoturismele, ci utilajele grele, tractoarele, căruțele.
"Nu putem să încărcăm taxele și impozitele locale nici măcar cu indicele de inflație deoarece 2013 va fi un an foarte greu, așa cum spun finanțiștii. Domnilor consilieri, puteți să le măriți, dar cu riscul de a nu încasa", declara Oprescu în ședința CGMB.
Ordonanța pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul impozitelor și taxelor locale a fost adoptată miercuri în ședința de Guvern, actul normativ stabilind că indexarea acestora este la alegerea autorităților locale, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















