Home Social Bacalaureat 2012. Doar 5% dintre cei care au participat la sesiunea specială...

Bacalaureat 2012. Doar 5% dintre cei care au participat la sesiunea specială dedicată olimpicilor sunt cu adevărat olimpici

DISTRIBUIŢI

Ministerul Educației precizează că la sesiunea specială a bacalaureatului au participat peste 800 de competitori la concursuri sportive, după ce președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Octavian Morariu, s-a declarat surprins de numărul mare de candidați și a cerut "o investigație".
877 de liceeni au intrat de curând în sesiunea specială BACALAUREAT 2012, dedicată olimpicilor. Dintre ei însă, doar 47, adică aproximativ 5%, sunt olimpici la discipline care nu au nicio legătură cu sportul, precum româna sau matematică. Sub 100, adică aproximativ 11% dintre participanții la sesiunea specială a Bacalaureatului sunt sportivi care fac parte din centrele olimpice pentru juniori, potrivit datelor Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), care a cerut demararea unei anchete care să arate cum au ajuns la Bac-ul olimpicilor restul de 740 de sportivi. La sesiunea specială din luna mai, desfășurată la Bacău, rata de promovare a fost de doar 32,74%.
"Doar 108 elevi fac parte din centrele olimpice pentru juniori și au absolvit clasa a XII-a. Dintre ei, s-au prezentat la Bac sub 100. Eu nu am nicio problemă ca la sesiunea specială să se înscrie membrii ai loturilor naționale pentru juniori. Dar oare sunt chiar atâția sportivi în loturile naționale olimpice pentru juniori? De aceea am cerut demararea unei anchete", a declarat  Octavian Morariu, președintele COSR. Comitetul Olimpic Român a solicitat Ministerului Educației și Autorității Naționale pentru Sport și Tineret începerea unei anchete, care să arate cum au fost făcute înscrierile sportivilor de performanță la sesiunea specială a Bacalaureatului. "Niciodată Ministerul Educației nu ne-a consultat în această privință. Este absolut legitim ca sportivii de performanță să fie susținuți de către stat, dar orice exagerare, orice profit al unora din acest lucru este contraproductiv", a mai declarat Morariu
Ministerul Educației: "Responsabilitatea aparține federațiilor sportive"
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, listele cu sportivii de performanță au fost întocmite de Federațiile de specialitate și trimise ministerului. "Conform procedurilor în vigoare, listele cu participanții la competițiile sportive care optează să susțină bacalaureatul în sesiunea specială sunt avizate și asumate integral de către federațiile sportive naționale. Drept urmare, întreaga responsabilitate pentru corectitudinea datelor aparține federațiilor sportive", se arată în comunicat.
Reprezentanții Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului susțin că la sesiunea specială de bacalaureat se pot prezenta nu doar participanții la olimpiade sportive și pe discipline, ci și participanții la concursurile internaționale sau elevii care se află în loturi de pregătire pentru competițiile internaționale în perioada rezervată sesiunii normale a examenului de bacalaureat (11 iunie – 6 iulie). "Ca atare, printre cei care și-au manifestat intenția de a participa la sesiunea specială s-au aflat mai mult de 108 competitori, cât susține președintele COSR că s-ar afla în lotul olimpic, respectiv 928, dintre care s-au înscris 880 și s-au prezentat 877, toți absolvenți ai promoției 2012. Subliniem că 47 dintre aceștia sunt competitori la concursuri pe discipline de învățământ, restul fiind la cele sportive", se mai arată în comunicatul trimis de Ministerul Educației.
Rata de promovare la sesiunea specială a bacalaureatului dedicată exclusiv elevilor olimpici (cei care participă la olimpiade pe discipline sau la competiții sportive) a fost, înaintea contestațiilor, de 32,7 la sută, potrivit rezultatelor afișate, joi seară, de Inspectoratul ?ê?£colar Județean (ISJ) Bacău, organizatorul acestui examen. Din examen au fost eliminați 25 de candidați pentru tentative de fraudă.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.