Considerandu-se -sabotat- de consilierii PSD, care prin votarea organigramei il lasa pe primarul general, Traian Basescu, sa se ocupe de -creioane si ascutitori-, edilul Capitalei a trecut la contraatac. Constientizand ca se incearca deposedarea sa de principalele directii aducatoare de bani (Juridic, Publicitate, Urbanism si Inspectie Generala), Basescu s-a ratoit la consilierii PSD, pe care i-au acuzat ca sunt unelte ale unui Guvern corupt. Primarul a negat zvonurile potrivit carora PSD ar putea intra intr-o alianta politica cu PSD. -Niciodata, nici dupa 2004, nu voi face aliante politice si in nici un caz cu partidul care are in varful coruptiei din Romaniei pe Adrian Nastase. Guvernul are ca singur obiectiv de indeplinit, in mandatul pe care il are, lupta in folosul clientelei politice-, a afirmat Basescu in deschiderea conferintei de presa de ieri. Dupa ce a dat un perdaf -coruptilor- Nastase, Mitrea, Sarbu, Hrebenciuc, Musetescu si Dan Ioan Popescu, a revenit in lupta la baioneta la -apropiatii- sai din CGMB. -Consilierii au blocat proiectele de investitie (n.r. – cu BEI si BERD) la insistenta stapanilor lor, Nastase, Dan Ioan Popescu si Mitrea. Acestia doresc ca mandatul meu sa se apropie, in privinta nerealizarilor, de cel al Guvernului, care a saracit o tara intreaga-, a mai spus Basescu. Potrivit edilului-sef, acordul cu BERD, care trebuia semnat chiar astazi, cu ocazia intrunirii de la Bucuresti a mai marilor bancii, a fost sabotat de reprezentantii PSD din Consiliul General. -Perspectiva este abandonarea proiectului din punctul de vedere al consilierilor, continuarea proiectului, din perspectiva mea-, a continuat Basescu. El a mai afirmat ca, de fapt, la ultima sedinta de consiliu, consilierii PSD nu au aprobat decat indicatorii tehnico-economici ai proiectelor de contorizare si modernizare a strazilor. Primarul Capitalei a spus ca organigrama, chiar daca a fost votata, nu a fost inregistrata la Secretariatul General si nu poate fi promovata in baza Legii 215. Chiar si inregistrata, primarul a spus ca va ataca aceasta hotarare. Pentru prima data, Basescu l-a atacat dur si pe prefectul Capitalei, Gabriel Oprea, omis in ultimele sale discursuri. Considerandu-l partas la aceaste manevre ale PSD, Basescu a declarat despre Oprea ca este un general -facut la apelul de seara-. -Acesta semneaza prefect, profesor, doctor, general de brigada si isi pune si poza. Cei facuti la apelul de seara devin slugile celor care i-au pus in functie. Prefectul a tinut sa vina la consiliu sa gireze comenzile lui Nastase, Dan Ioan Popescu si Mitrea. Si eu, si el suntem din familii de militari si ar fi trebuit sa stie ca aici exista o verticalitate. Verticalitatea lui Oprea este orizontala, stelele il trag catre orizontala-, a mai afirmat Basescu. Concluzionand, edilul-sef a spus ca va semnala astazi, la summit-ul BERD, cum se fac investitii in Romania. -Nu pot fi partas la asa ceva cu o clica PSD-ista-, a conchis Basescu. Si razboiul nu s-a terminat aici. La randul sau, consilierul PSD Doru Giugula sustine ca hotararile de consiliu sunt perfect valabile si ca -motivele pentru care ataca cu duritate este ca se vede obligat sa respecte legea si nu se mai poate manifesta ca un satrap in Bucuresti-. -El este un om cu idei comuniste, care incearca sa conduca dicatorial un oras aflat in democratie. Antagonismul in cazul lui este mai mare decat complexul pe care il are fata de chelie-, a replicat Giugula.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















