Home Social Bijutierii au fost luati la bani marunti de Protectia Consumatorilor

Bijutierii au fost luati la bani marunti de Protectia Consumatorilor

DISTRIBUIŢI

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, condusa de catre Cristian Teodorescu (foto), a finalizat luna aceasta primul control tematic privind respectarea prevederilor legale in domeniul comercializarii bijuteriilor din metale pretioase si aliaje ale acestora. Actiunea de control s-a desfasurat la agentii economici din fiecare judet si din municipiul Bucuresti, cuprinzand producatori, importatori, vanzatori si prestatori de servicii.


Controlul s-a soldat cu amenzi contraventionale, confiscari de obiecte si bijuterii si suspendari ale autorizatiilor, in conditiile prevazute de lege. Au fost controlati 749 de agenti economici si s-au constatat abateri de la prevederile legale la 329 dintre acestia si a fost verificata o cantitate de 6711,6 kg de bijuterii in valoare de 1.286 miliarde de lei.

S-au constatat abateri cu privire la desfasurarea de operatiuni cu metale pretioase, aliaje ale acestora si pietre pretioase, fara autorizatie eliberata de ANPC, iar 11 firme au fost sanctionate cu amenzi cuprinse intre 20 si 50 milioane de lei si consfiscarea bunurilor ce faceau obiectul contraventiei. De asemenea, pentru comercializarea de bijuterii nemarcate, 12 firme au fost amendate cu sume intre 10 si 20 milioane de lei, confiscarea bunurilor in cauza si suspendarea autorizatiei de functionare timp de o luna. Din cauza neintocmirii registrului de evidenta a operatiunilor cu metale pretioase, aliaje ale acestora si pietre pretioase, doi agenti economici au fost sanctionati cu suspendarea autorizatiei timp de o luna. In acelasi timp, 301 firme au fost sanctionate pentru incalcarea normelor legale referitoare la afisarea in loc vizibil a denumirii firmei, a autorizatiei si a programului de functionare, precum si pentru neafisarea clara a preturilor serviciilor prestate si a tarifelor aferente practicate. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 1,777 miliarde de lei, s-a oprit temporar de la comercializare o cantitate de 114,35 kg bijuterii, in valoare de 11,478 miliarde de lei, si s-au confiscat 15,697 kg bijuterii, in valoare de 2,895 miliarde de lei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.