Bilet „one way” către tărâmul „câinilor cu covrigi în coadă”

Un job mai bun, mai mulți bani, o viață mai ușoară, câștiguri rapide au fost singurele argumente care i-au făcut pe mulți români să își facă bagajele, să vândă tot și, cu familie sau fără, să plece către țările unde "umblă câinii cu covrigi în coadă", adică oriunde peste graniță, destinațiile preferate fiind, după '89, Statele Unite sau Canada pentru românii din sudul și estul țării, și Germania pentru cei din Transilvania, iar acum Italia, Spania sau Marea Britanie. Prea puțini au luat în calcul capacitatea lor de adaptare, dorul de țară și de familia rămasă acasă, acestea fiind considerate doar un moft peste care se poate trece ușor. Numai că, pentru mulți care și-au luat bilet "one way", regretul de a fi făcut pasul este atât de mare, încât nu ar ezita să se întoarcă dacă ar mai putea. Din păcate pentru unii, mai ales pentru cei plecați peste Ocean, întoarcerea este aproape imposibilă, în ciuda nostalgiei pe care o au pentru țara în care și-au lăsat o bună parte din suflet. Pentru unii, România este acolo unde se simt bine, s-au adaptat, au un job bun, pot spera să își cumpere mai ușor o casă și duc o viață decentă fără prea mari eforturi financiare, își vizitează rudele rămase acasă, iar după ce trec granița se îndreaptă cu bucurie spre ceea ce au învățat să numească "acasă". Pe alții însă, dorul de România i-a făcut să se întoarcă și să încerce să își construiască din nou o viață aici, dar au realizat repede că s-au schimbat între timp, nu atât de mult încât să suporte țara de adopție, dar atât încât să nu se mai regăsească aici. "În cei trei ani de Canada eu mă schimbasem mult, dar cei pe care îi lăsasem în țară, nu. Am ajuns repede să fiu considerat un ratat numai la ideea ca aș putea să mă întorc în țară. Iar pentru a nu fi un ratat în România, mi-am luat gândul de la țara mea, cu regret desigur, dar și cu convingerea ca România poate fi oriunde te simți bine și te simți împlinit", declară un român plecat în Canada, care a încercat să se întoarcă la un moment dat definitiv în România. Sunt însă și cazuri în care unii nu mai pot să ia avionul și să revină pur și simplu în România după ce constată că nu s-au adaptat. "Dacă ar fi după mine, m-aș întoarce acasă și mâine. Am șase ani de Canada și n-am reușit să mă regăsesc. Când am plecat, mi-am vândut apartamentul din București cu vreo 15 mii de dolari, iar acum același apartament m-ar costa cu mult peste o sută de mii. Salariul pe care l-aș putea câștiga acolo nu ar depăși 600 de dolari. Este evident ca nu aș putea trăi decent", declară unul dintre "exilații" fără voie care trăiesc departe de casă pentru că nu mai au de ales. Există, bineînțeles, și cazuri fericite de români care au reușit să se integreze rapid și au fost adoptați de societatea respectivă, care au o motivație mai presus de dorul de casă și care se simt într-adevăr mulțumiți de pasul făcut. Si ei pot spune cu mândrie că nicăieri nu e mai bine ca acasă, dar ei înșiși au decis unde se află acest "acasă".