Prefectul Capitalei, Gabriel Oprea a declarat ca la nivelul municipiului Bucuresti a fost incheiata activitatea de aplicare a legilor fondului funciar, referitor la terenurile agricole si forestiere. Astfel, au fost emise titluri de proprietate in proportie de 100%, respectiv 2.828 pentru o suprafata totala de aproximativ 2.511 ha, din care 2.434 ha terenuri agricole si aproape 77 ha terenuri forestiere. -Pentru mine, acest lucru a reprezentat o prioritate. Activitatea a fost urmarita permanent, iar saptamanal problemele aparute au fost dezbatute si solutionate in cadrul Comitetului Operativ Consultativ, cadru organizatoric si de decizie, la care participa pe langa reprezentantii prefecturii si primarii de sector-, a afirmat Oprea. El a mai spus ca realizarea reformei administratiei politice la nivelul Capitalei necesita o abordare responsabila din partea institutiilor statului la nivel local, precum si din partea reprezentantilor comunitatii locale. Prefectul a mai spus ca administratia publica locala trebuie sa fie in interesul cetateanului si nu invers. -Finalizarea aplicarii legilor fondului funciar este un succes in domeniul reconstituirii dreptului la proprietate, ca valoare a statului, modern, democratic-, a conchis Oprea.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















