Personalul bugetar din institutiile publice va beneficia in luna decembrie, de prime de Craciun sau de cel de-al 13-lea salariu, in functie de prevederile contractului colectiv de munca. Prin ordonanta de urgenta pentru rectificarea bugetului de stat pe 2006, guvernul a hotarat ca institutiile publice sa plateasca in luna decembrie premiul anual, cu fonduri asigurate integral sau partial, dupa caz, din surse bugetare. Diferentele de plata vor fi suportate din bugetul pe anul viitor. In cazul in care vor exista diferente de drepturi salariale rezultate in plus sau in minus la calculul premiului anual vor fi regularizate cu drepturile salariale aferente lunii decembrie, care vor fi achitate in ianuarie 2007. Mai mult, executivul a decis recent revenirea la sistemul primelor de vacanta si a inclus sumele aferente platii acestora in bugetul pe 2007, dupa ce a constatat ca numarul persoanelor care au castigat in instanta dreptul de a beneficia de acest bonus, suspendat in perioada 2001-2006, este in crestere. Primele de vacanta au fost suspendate pentru cinci ani, din cauza constrangerilor bugetare, dar executivul a decis, ca pentru 2007 sa aloce fonduri bugetare cu aceasta destinatie, in lipsa sumelor necesare pentru punerea in aplicare a deciziilor formulate de instanta in favoarea persoanelor care au solicitat acordarea primelor aferente anilor trecuti.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















