Romania are cateva zeci de copii exceptionali pe care toate universitatile din lume ii vaneaza. Multi dintre ei, din cauza dificultatilor financiare, nu reusesc sa ajunga niciodata sa se perfectioneze la astfel de scoli si se pierd in anonimat. Romania mai are si suficienti oameni bogati care i-ar putea ajuta, dar care n-o fac. Motivul e cam intotdeauna acelasi: legea sponsorizarii e prost facuta. De aceeasi parere este si Carmen Pasare, numai ca, spre deosebire de marea majoritate, ea a gasit o cale de a investi in astfel de copii.
La 37 de ani, Carmen Pasare este managerul unei firme care isi desfasoara activitatea in domeniul mobilei si de mai bine de trei ani investeste in schimbarea imaginii Romaniei. A facut acest lucru ajutand unul dintre copiii nostri remarcabili sa studieze la o universitate din Statele Unite, iar rezultatele deja se vad. Cristiana Bulbuc, cea pe care ea o sustine, a lucrat deja in mai multe companii de acolo, precum si pentru parlamentul britanic, iar toti cei cu care ea a lucrat stiu ca vine din Romania. Costurile pentru studii ajung la 8.000-9.000 de euro pe an si nu sunt intotdeauna usor de suportat, pentru ca, dupa cum ne-a marturisit, -de multe ori, profitul meu nu-mi permite aceasta suma si atunci o completez cu banii mei personali-. In schimb, asta nu a facut-o nici o clipa sa se gandeasca sa renunte, cu toate ca au existat si momente critice, in care chiar nu avea posibilitatea sa mearga mai departe. Marea ei dezamagire este ca in astfel de momente nu a gasit intelegere la nici unul dintre oamenii cu bani la care a apelat, pentru ca nici unul nu a fost capabil sa inteleaga ca o suma de bani infima pentru el poate schimba viata unui astfel de copil. Activitatea pe care ea o desfasoara tine de mecenat, si nu de sponsorizare, pentru ca, asa cum a subliniat, -eu niciodata nu mi-am facut reclama-. Ea a considerat ca, trimitand astfel de copii in strainatate, putem sa schimbam imaginea pe care o are acum Romania: -Dorinta asta a mea nu cred ca a venit dintr-o stare de altruism, ci mai mult dintr-o frustrare si dintr-o revolta. Am tot fost plecata in strainatate si de cate ori vedeam un cersetor pe strada, un hot urmarit de politie, la unison toata lumea spunea si cu resemnare, si cu ciuda: Asta sigur e roman!-. Din pacate, doar un astfel de copil nu poate schimba singur o imagine la care am contribuit cu totii, iar sustinerea de catre un singur om a tuturor celor care ar putea sa faca asta este imposibila. Pe biroul doamnei Pasare sta dosarul unei alte eleve de nota 10, din Brasov, dar este in imposibilitatea de a o ajuta si pe ea, pentru ca mai trebuie sa o sprijine inca un an de zile pe Cristiana. Cu toate acestea, daca efortului ei i s-ar mai alatura macar doua sau trei persoane, este dispusa sa mai renunte la niste bani chiar si din buzunarul propriu. Daca ar fi mai multi cei care ar renunta sa mai intrebe: -Si eu cu ce ma aleg?- atunci cand li se solicita ajutorul in sprijinirea -copiilor emblematici-, cum ii numeste Carmen Pasare, poate ca, in timp, am fi recunoscuti mai degraba ca o tara cu oameni exceptionali decat un neam de hoti si cersetori.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















