Casa părintească a mamei compozitorului George Enescu, clasată ca monument istoric

Casa părintească a mamei compozitorului George Enescu, din comuna Mihăileni, județul Botoșani, a fost inclusă în lista monumentelor istorice, categoria monumente memoriale, grupă "B", potrivit unui Ordin al Ministerului Culturii publicat în Monitorul Oficial.
"Imobilul «Casa părintească a mamei compozitorului George Enescu», din comuna Mihăileni, județul Botoșani, se clasează ca monument istoric, categoria memorialistic, gripa valorică «B», cod în Lista monumentelor istorice BT-IV-m-B- 21063", se arată în Ordinul Ministerului Culturii publicat în Monitorul Oficial pe 29 noiembrie.
De asemenea, a fost inclus în lista monumentelor istorice, categoria monumentelor de arhitectură, grupa valorică "B", imobilul din intr. I.L. Caragiale, nr. 1, sectorul 2, București. "Este o casă proprietate privată, iar includerea s-a realizat la solicitarea proprietarului", au declarat, luni, pentru MEDIAFAX reprezentanți ai Ministerului Culturii.
Potrivit articolului 42 din Legea privind protejarea monumentelor istorice, "proprietarii de monumente istorice sunt scutiți în totalitate de plata impozitului pe clădirile care sunt monumente istorice, cu excepția spațiilor în care se desfășoară activități economice sau comerciale, potrivit legii".
Casa din Mihăileni a aparținut bunicilor după mamă ai lui George Enescu, preotului Ioan Cosmovici și soției sale, Zenovia. Acolo, s-a născut, în 1839, mama compozitorului, Maria Cosmovici, devenită mai târziu Maria Enescu. Tot acolo, Maria Enescu a și murit, în martie 1909.
Având în vedere că părinții lui Enescu, Costache și Maria, s-au despărțit (Costache rămânând la Cracalia și Maria Enescu la Mihăileni), toate vacanțele pe care George Enescu le petrecea în România le împărțea în mod egal între casa tatălui de la Cracalia și casa mamei de la Mihăileni.
George Enescu (născut pe 19 august 1881, la Liveni, Botoșani – decedat pe 4 mai 1955, la Paris) este considerat unul dintre cei mai importanți muzicieni români. Personalitatea sa artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor.
Debutul său în calitate de compozitor, în condiții excepționale, datorat în parte protectoarei sale Elena Bibescu, are loc pe 6 februarie 1898, la Concertele Colonne din Paris, cu "Poema Română, op. 1".
În același an, muzicianul în vârstă de 17 ani începe să dea lecții de vioară și susține recitaluri la București. Admirat de regina Elisabeta a României (celebra protectoare a artei Carmen Sylva), este deseori invitat să cânte la Castelul Peleș din Sinaia. Enescu a compus mai multe lieduri, inspirat de câteva poeme ale reginei Carmen Sylva.
Din primii ani ai secolului al XX-lea datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două "Rapsodii Române, op. 11 (1901 – 1902)", "Suita nr. 1 pentru orchestră, op. 9 (1903)", prima sa "Simfonie, în Mi b, op. 13 (1905)", "?ê?£apte cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15 (1908)".
Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris. Întreprinde turnee în mai multe țări europene, alături de parteneri prestigioși, ca Alfredo Casella, Pablo Casals, Louis Fournier.
În timpul Primului Război Mondial, el rămâne în București. Dirijează "Simfonia a IX-a" de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Hector Berlioz, Claude Debussy, Richard Wagner, precum și creații proprii: "Simfonia nr. 2 (1913)", "Suita pentru orchestră nr. 2 op. 20 (1915)". În 1913, are loc prima ediție a Concursului Național de Compoziție fondat de el cu scopul stimulării creației muzicale autohtone. Decernat din venituri proprii și constând în sume generoase, premiul oferea câștigătorilor șansa de a se specializa la Paris, precum și de a-și auzi interpretate în concerte piesele laureate.
După război, Enescu continuă seria turneelor atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii. Peste Ocean a dirijat, începând din 1923, orchestre prestigioase, printre care Philadelphia Orchestra, Boston Orchestra, Chicago Symphony.
Activitatea sa de pedagog capătă, de asemenea, o importanță considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin. Acesta din urmă a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu. "Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe", spunea Yehudi Menuhin.
În 1936, pe 13 martie, a avut loc la Paris premiera operei "Oedip", pe un libret de Edmond Fleg, cu un succes răsunător la public.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Enescu rămâne în București, unde se distinge printr-o activitate dirijorală intensă, încurajând totodată și creațiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Theodor Rogalski, Sabin Drăgoi.
În 1946, în luna aprilie întreprinde un turneu în URSS, unde intră în contact cu personalități de primă mână ale muzicii ruse: Dmitri ?ê?£ostakovici, Aram Haciaturian, Kiril Kondrașin, David Oistrah, Lev Oborin. În luna mai, primește la București vizita lui Yehudi Menuhin. În luna septembrie, împreună cu soția sa Maria (Maruca, născută Rosetti-Tescanu, devenită la prima căsătorie prințesă Cantacuzino), pleacă în turneu în Statele Unite ale Americii. La revenirea în Europa se stabilește la Paris, în semn de protest față de regimul comunist instaurat în România.
Printre ultimele sale creații se numără "Cvartetul de coarde op. 22 nr. 2", poemul simfonic "Vox Maris op. 31", "Simfonia de cameră op. 33".
George Enescu se stinge din viață în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 și este înmormântat în cimitirul Père Lachaise din Paris.

Olga Dumitrescu