Joaca de-a alba-neagra in ceea ce priveste terminarea reconstructiei caselor pentru sinistrati continua si in 2006. Spectacolul la care s-a ajuns este cu atat mai grandios cu cat finalizarea propriu-zisa, respectiv predatul caselor -la cheie- catre proprietari, a devenit o chestiune de interpretare.
La jumatatea lunii decembrie, ministrul delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului, Laszlo Borbely, se mandrea ca -doar cinci case mai sunt fara acoperisuri- in judetul Timis, iar alte cateva necesita -mici retusuri-. Realitatea este cu totul alta decat cea trambitata de acesta in fata camerelor de luat vederi. Chiar directorul general al Agentiei Nationale pentru Locuinte, Gheorghe Popescu, il contrazice pe ministrul Borbely, sustinand ca la ora actuala se mai efectueaza -lucrari de interior la vreo 20 de case, iar -la alte 60-70, constructorii lucreaza de zor la amenajarile exterioare-. Atat ministrul Borbely, cat si directorul general al ANL, paseaza raspunderea pentru intarzierea reconstructiei caselor cand in ograda primariilor, cand in cea a constructorilor, cu toate ca ei sunt principalii vinovati de proasta gestionare a situatiei din Timis si Vrancea.
Aflat in vizita de lucru in aceasta saptamana in judetul Timis, directorul general al Agentiei Nationale pentru Locuinte (ANL), Gheorghe Popescu, ne-a declarat ca -20 de case mai necesita diferite lucrari la interior: zugraveli, instalatii electrice etc. In plus, la circa 60-70 de locuinte, constructorii lucreaza la ora actuala de zor la finisarile exterioare. Chiar acum inventariem ultimele etape, dar nu se lucreaza absolut la toate, pentru ca unii oameni (n. red. proprietari) ar vrea sa astepte pana in primavara. In momentul de fata, pe santierele din judetul Timis mai lucreaza societatile American Romanian Company, Solaris si Dorela Dumitrescu-. Practic, din afirmatiile directorului ANL rezulta ca aproximativ 90 de familii mai au de asteptat pana cand se vor putea muta in casa noua.
Scuze si explicatii in loc de penalizari
In ceea ce priveste penalizarile care ar trebui aplicate societatilor care nu au fost in stare sa respecte termenele, seful ANL spune ca… -problema este discutabila. Acestea au fost stabilite la trei luni de zile, insa nu s-a putut incepe asa cum am programat, pentru ca au venit ploile. Acolo unde au existat redistribuiri, firmele comporta penalizari, insa unde nu au existat conditii – deci nu a fost vina lor pentru ca s-au facut expertize toata vara, si le-am dat frontul de lucru abia in septembrie – nu se pune problema sanctionarilor-. Directorul ANL a mai adaugat ca si-a propus ca pana la inceputul lunii urmatoare sa fie finalizate finisajele interioare, iar lucrarile exterioare se vor desfasura -pe masura ce timpul va permite, probabil pana undeva in vara-. La randul sau, prefectul de Timis, Ovidiu Draganescu, spune ca neconcordanta intre declaratii cu privire la numarul de case neterminate este o chestiune -de interpretare-. -Cetateanul, daca nu are tencuiala gata, este nemultumit, iar din perspectiva constructorului, daca locuinta are acoperis, casa este gata-, spune Draganescu.
In Vrancea, contractul constructorului a fost -suplimentat- cu 5,4 miliarde
Cu toate ca de constructia celor 146 de case din satul Botarlau, Vrancea, s-a ocupat societatea American Romanian Company, cunoscuta pentru datoriile colosale catre bugetul de stat, ANL-ul continua sa lucreze cu aceasta firma. Mai mult decat atat, Gheorghe Popescu spuna ca- in urma unor dicutii cu prefectura si primaria, s-a stabilit ca aceasta firma sa se ocupe si mai departe de zugraveli si instalatii electrice-. De cealalta parte insa, primarul comunei Vulturul, Mihalcea Alexandru, sustine ca -ANL-ul a facut o prelungire de contract, cu aproximativ 5,4 miliarde lei. Noi (n. red. primaria) nu am avut decat 18 miliarde lei vechi, la care se adauga cate 131 de milioane lei pentru inca cinci case, deci in total aproximativ 19 miliarde lei. Acesti bani au fost cheltuiti pentru manopera si materiale usoare de constructie-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















