Home Social Cazuta in uitare pe vremea comunistilor, Manastirea Dervent – loc de pelerinaj...

Cazuta in uitare pe vremea comunistilor, Manastirea Dervent – loc de pelerinaj pentru sute de mii de credinciosi

DISTRIBUIŢI

La aproximativ 20 km de Calarasi, pe malul drept al Dunarii, in imediata apropiere a cetatii -Pacuiul lui Soare-, de langa Ostrov, se inalta Manastirea Dervent. Loc binecuvantat de Dumnezeu, incarcat de o puternica forta spirituala, conferita de martirajul unor ucenici ai Sfantului Apostol Andrei, manastirea respectiva este cunoscuta atat de romani, cat si de straini pentru vindecarile miraculoase ale persoanelor suferinde care au venit in pelerinaj.

Derventul – loc de trecere in limba turca – a capatat in decursul vremii stralucirea si curatia unui potir din care s-au impartasit mii si mii de credinciosi, inscriindu-se in constiinta acestora ca unul dintre cele mai sfinte locuri ale crestinismului romanesc. La ora actuala, manastirea respectiva, invesmantata in straie noi, isi ofera darurile primite de la Dumnezeu, cu smerenie si generozitate, in egala masura sarmanilor si bogatilor ajunsi aici in cautarea tamaduirii trupurilor si sufletelor macinate de problemele cotidiene.

Crucile de leac

Decenii la rand, pe aceste locuri s-au savarsit fapte miraculoase. Multi bolnavi care se rugau cu credinta la -crucile de leac- plecau acasa vindecati, pe picioarele lor, lasandu-si carjele aici, drept marturie a tamaduirii. Altii isi marturiseau trairile in declaratii oficializate de autoritatile locale.

Slujbele speciale si moliftele Sfantului Vasile cel Mare, savarsite cu har de catre preotii manastirii, au alungat duhurile necurate din sute de posedati. Nimic nu era mai convingator cu privire la sfintenia locului decat oamenii insanatositi, care reveneau permanent la Dervent. Nu putine au fost animalele vindecate cu graunte sfintite prin atingerea de crucea din afara bisericii. Iar apa din -Izvorul Sfantului Andrei- a facut multi orbi sa vada.

Cu toate acestea, minunile savarsite la Manastirea Dervent au atras furia comunistilor. Astfel, in 1959, manastirea a fost transformata intr-o ferma a IAS Ostrov. Parintele Elefterie, ctitorul si staretul asezamantului, a fost izgonit, iar locul – venerat pentru forta sa si de musulmani- a fost ingropat in uitare. In 1990, dupa trei decenii de surghiun, batranul ieromonah s-a reintors la Dervent, reinnodand firul trairii spirituale, atat de brutal intrerupt, dupa care, incheindu-si misiunea primita de la Dumnezeu, s-a savarsit din aceasta lume. Trupul sau a fost inmormantat langa una din crucile facatoare de minuni, adaugandu-se taranii sfintite de sangele martirilor din primul secol crestin.

Darurile Domnului

Istoria manastirii a inceput sa fie scrisa in insusi inceputul propovaduirii Evangheliei lui Hristos, in aceasta margine de lume, de catre Andrei, -cel dintai chemat- la ucenicie de Mantuitorul. Drept marturie stau -crucile de leac-, facatoare de minuni, -care cresc din pamant- pe locul in care s-au incununat cu moarte de martiri ucenicii Sfantului Andrei, si izvorul tamaduirii, despre care traditia spune ca ar fi tasnit acolo unde insusi apostolul ar fi dat cu toiagul. Mai tarziu, acestor nepretuite daruri s-au adaugat icoana Maicii Domnului, care candva a vorbit, donata de o familie de romani din Cadrilater, si in preajma careia multi s-au lecuit de boli si duhuri necurate, precum si cele patru hramuri ale manastirii: -Izvorul Tamaduirii-, -Sfantul Mare Mucenic Gheorghe-, -Inaltarea Sfintei Cruci- si -Sfanta Cuvioasa Parascheva-.

Arheologul Petre Diaconu, cel care si-a legat viata si o parte din inima sa de istoria acestor locuri, spune, infirmand zvonul ca Sfanta Cruce (din paraclis) ar creste: -Nu pot sa spun ca ea creste, este asa de cand o stiu- insa -acolo se fac minuni: nu vindecari in masa, dar am vazut oameni vindecandu-se acolo-.

Pe de alta parte, o alta traditie spune ca pe cerul de deasupra Derventului s-a aratat la un moment dat semnul crucii, care l-a ajutat pe imparatul Constantin cel Mare al Bizantului sa biruie armatele lui Maxentiu.

Reper inconfundabil pe harta

Minunile savarsite aici continua si astazi, cu si mai mare forta, dovedind inca o data ca deasupra acestui loc Dumnezeu a intins aripi de ingeri. Astfel, incepand din 1993, asezamantul monahal s-a imbracat, in mod miraculos, in straie noi, prin stradania obstii pastorite de fostul staret Gheorghe Avram si a miilor de credinciosi care i-au trecut pragul.

De asemenea, in ultimii ani, zestrea manastirii s-a imbogatit semnificativ. Prin ravna parintelui Andrei, actualul staret, Manastirea Dervent a devenit un reper inconfundabil pe harta Dobrogei sfinte. Prin truda, dragoste de Dumnezeu si, de ce nu, prin talent managerial, parintele Andrei a reusit sa puna intr-o noua lumina tezaurul spiritual crestin de la Dervent si sa inscrie manastirea in circuitul marilor pelerinaje din tara noastra. De aceea, fiecare credincios care ajunge aici simte chemarea launtrica de a reveni. Caci aceasta este, asa cum marturiseste parintele staret ce poarta numele marelui apostol, -chemarea Sfantului Andrei-.

Manastirea Dervent se confunda, integral, cu bucuria, credinta marturisitoare si speranta tuturor romanilor credinciosi, caci aici vin nu numai cei care sufera de boli trupesti sau sufletesti, ci si cei care descopera in acest loc fiorul unei trairi duhovnicesti in Hristos, eliberatoare si ziditoare in acelasi timp, intr-o vreme in care, mai mult ca oricand, ispitele lumii profane imping individul spre haul pierzaniei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.