Bucureștenii care în noaptea de Revelion vor folosi petarde și artificii ilegale se vor alege cu dosare penale, pedepsele pentru operațiuni cu articole pirotehnice interzise fiind de la trei luni la un an de închisoare, a spus Viorel Raicu, de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.
Comisarul șef Viorel Raicu, de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Capitalei, a declarat că în noaptea de Revelion polițiștii vor organiza acțiuni pentru identificarea celor care folosesc materiale pirotehnice interzise.
„Legea trebuie respectată atât de cei care vând materiale pirotehnice, cât și de cei care le folosesc. Este important de luat în calcul faptul că cei care vor fi surprinși că încalcă legea se vor alege cu dosare penale, iar pedepsele pornesc de la trei luni și pot ajunge până la un an de închisoare“, a spus Viorel Raicu.
El a atras atenția că petardele și artificiile interzise de lege pot fi periculoase în cazul în care nu sunt folosite corect, mai ales că, din experiența pe care polițiștii au acumulat-o în anii precedenți, sunt multe cazuri de copii care au ajuns cu arsuri la spitalele de urgență, după ce au fost îndemnați de părinți să folosească astfel de materiale pirotehnice.
Polițiștii bucureșteni au început în octombrie acțiunea „Foc de artificii“, care este programată să dureze până în ianuarie anul viitor și în cadrul căreia se verifică legalitatea operațiunilor cu articole pirotehnice efectuate atât de societățile comerciale, cât și de persoanele fizice.
Potrivit sursei citate, în evidențele Poliției Capitalei figurează șase societăți comerciale care sunt autorizate să efectueze importuri și numai una dintre aceste firme are și autorizație pentru a depozita produsele.
În același timp, în București sunt 34 de societăți comerciale autorizate să vândă articole pirotehnice din categoriile 1 și P1, adică steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe de scântei, inele de foc, al căror conținut de material pirotehnic nu depășește trei grame și care pot fi utilizate, în mod legal, în noaptea de Revelion.
Poliția Capitalei a desfășurat 14 acțiuni de amploare în zonele unde existau date că se comercializează astfel de produse, fiind întocmite opt dosare penale. Totodată, polițiștii au confiscat 660.794 de articole pirotehnice care cântăresc, în total, peste o tonă.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















