
În domeniul tehnologiei informației, unele profesii sunt deosebit de periculoase. Fie că afectează angajatul la nivel psihologic, emoțional sau că îi pun în pericol chiar viața, aceste joburi există iar cei care le îndeplinesc au nevoie de o doză mare de putere și voință pentru sarcinile zilnice. Astfel, printre cele mai periculoase meserii se numără:
Administrarea conținutului online
Unii oameni sunt plătiți pentru a administra conținutul de pe diferite site-uri timp de opt ore pe zi. În acest timp, ei au grijă să sorteze imaginile macabre sau cu conținut explicit, în așa fel încåt utilizatorul să nu fie obligat să le întâlnească atunci cånd accesează un anumit site.
Cererea pentru îndeplinirea acestor sarcini este tot mai mare, pe măsură ce libertatea de a urca poze instant pe orice site chiar și de pe mobil este tot mai puțin îngradită. Imaginile de coșmar pe care acești angajați le întålnesc zilnic le pot afecta serios sănătatea psihică, de aceea ei primesc consiliere și asigurări de sănătate, dar au existat cazuri în care afecțiunile care au fost iremediabile.
Responsabili pentru asamblarea gadgeturilor
Presiunea la care sunt supuși angajații care lucrează în fabricile de asamblare pentru echipamente tehnologice este lesne de înțeles, iar cel mai relevant exemplu poate fi cea mai recentă lansare de smartphone Apple și presiunea deadline-ului primit de cei care produceau aparatele.
Astfel, compania care produce iPhone, iPad și alte echipamente a fost de multe ori acuzată că oferă condiții de muncă greu de îndurat.
Presiunea psihologică nu este singura condiție inumană în fabricile de produse electronice. Organizațiile care militează pentru drepturile omului susțin că muncitorii care testeaza microcip-uri și asamblează LCD-uri au fost expuși radiațiilor și pot fi în pericol să se îmbolnăvească de cancer.
Responsabili cu întreținerea cablurilor de internet submarine
Cablurile care parcurg oceanele sunt cele care asigură conexiunea online între oameni aflați pe diferite continente. Contrar a ceea ce se crede, acest tip de cabluri asigură mai mult de 99% din conexiunea de internet din lume, nu sateliții din spațiu. În cazul în care are loc un cutremur pe fundul oceanului, cineva trebuie sa repare cablurile de conexiune pentru a restabili legătura care a devenit o necesitate pentru întreaga lume. Deși există roboți care așează și îngroapă cablurile pe fundul oceanului, oamenii sunt cei care îi controlează, repară și uneori manevrează cablurile cu o greutate considerabilă.
Pericolele la care sunt expuși angajații variază de la încărcătura electrică mare, expunere la razele laser, pånă la pericolele întålnite de obicei pe un vas de a aluneca, de a avea grețuri sau chiar de a cădea în apă.
Reciclarea de deșeuri electronice
Chiar dacă decidem să aruncăm corect electronicele pe care nu le mai folosim, dacă firma care se ocupă de reciclare nu respectă normele, sunt mari șanse ca aparatele să nu ajungă în locuri special destinate reciclării lor.
Oamenii care doresc să cåștige niște bani în plus colectează aceste deșeuri și le manevrează fără echipamente speciale, intrånd în contact cu substanțe chimice extraordinar de nocive.
Acestea pot afecta sistemul neurologic și cauza dizabilități de învățare pentru cei tineri care se ocupă de așa ceva.
Extracția de minerale periculoase
Zona de est a republicii Congo este foarte bogată în „ingredientele-cheie“ ale aparatelor electronice. În zonă se găsesc tantal pentru condensatoare, staniu pentru sudura plăcilor de bază, wolfram pentru telefoanele mobile și aur pentru conectarea componentelor electronice. Studiile arată că fiecare din telefoanele noastre mobile, laptop-uri sau PC-uri conține cåteva dintre aceste minerale periculoase. Nicio companie nu a putut să dovedească, încă, faptul că produsele sale sunt obținute în zone fără conflicte.
Realizarea infrastructurii tehnologice în zone de conflict
Fie că muncesc pentru construirea infrastructurii de comunicare pentru civili, fie că o fac pentru operațiunile militare, personalul care se ocupă de aceste proiecte muncește zilnic sub amenințarea armelor și bombelor.
Irak și Afghanistan sunt principalele zone în care angajații își riscă viața pentru fiecare zi de muncă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















