Home Social Cine a castigat concursul -Catedrala Patriarhala-?

Cine a castigat concursul -Catedrala Patriarhala-?

DISTRIBUIŢI

Prea Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, va anunta joi, la Palatul Parlamentului, castigatorul concursului de solutii arhitecturale pentru ansamblul -Catedrala Patriarhala-, acesta urmand sa obtina 5% din valoarea estimata a contractului. Concurentii plasati pe primele 12 locuri vor obtine cate o prima de 1.000 de euro. La concurs au fost inscrise 82 de lucrari, dintre acestea fiind preselectate doar 18.

Concursul de proiecte arhitecturale pentru realizarea Catedralei Manturii Neamului, -o constructie a secolului XXI-, cu -toate facilitatile epocii-, a fost lansat oficial de Patriarhia Romana la sfarsitul lunii martie. Potrivit cerintelor Comisiei de selectie, arhitectii trebuiau sa -incadreze- catedrala in dimensiunile stabilite de institutiile abilitate, respectiv 90 de metri lungime, 40 de metri latime si nu mai mult 75 de metri inaltime, cu o capacitate de 5.000-6.000 de locuri. Concursul a cuprins trei teme: catedrala (care va fi structurata pe mai multe niveluri, cu ecopola patriarhala amenajata la subsol), imprejurimile (marcate de esplanade, cu spatii verzi, elemente de sculptura – -memorial al bisericilor demolate-) si cladirea administrativa (unita de catedrala printr-un pasaj subteran, care va fi si parcare).

Municipalitatea a alocat Patriarhiei un teren de 4,1 hectare, constructia lacasului de cult ocupand 3,5 hectare. Catedrala urmeaza sa fie construita pe Bulevardul Unirii, (in zona delimitata de strazile Mircea Voda si Nerva Traian), intre Piata Unirii si Piata Alba Iulia, in proiectul de executie a lucrarilor fiind inclusa si reabilitarea sediului Bibliotecii Nationale.

Realizarea proiectului a fost estimata la aproximativ 200 milioane de dolari, atat pentru constructia lacasului sfant, cat si pentru amenajarea unei piete in jurul acestei constructii. Statul sustine financiar acest proiect cu 58 miliarde de lei. Desi au ezitat, pana la ora actuala, sa precizeze suma colectata in contul special al Patriarhiei Romane infiintat in acest scop, inaltii ierarhi au spus ca aceasta suma -este mult peste asteptari-, cea mai mare parte a banilor provenind din donatii in lei si in valuta ale unor persoane fizice sau ale unor firme. Banii au inceput sa fie stransi inca din 1995. Potrivit estimarilor, catedrala ar putea fi gata in cinci ani.

Proiectul construirii catedralei a primit girul tuturor institutiilor abilitate – Primaria Capitalei, Ministerul Culturii si Cultelor, precum si al Ministerului Transporturilor si Lucrarilor Publice.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.