CJUE: Copilul născut în UE – pașaportul părinților pentru a lucra și munci într-un stat membru

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg a decis, ieri, că părinții unui copil, care s-a născut într-un stat UE, dobândind astfel cetățenie europeană, pot locui și munci în statul membru. „Cetățenia Uniunii impune ca un stat membru să autorizeze resortisanții unei țări terțe, părinți ai unui copil având cetățenia acestui stat membru, să locuiască și să muncească în acest stat, în măsura în care un refuz ar lipsi acest copil de beneficiul efectiv al esenței drepturilor corespunzătoare statutului de cetățean al Uniunii“, a decis CJUE. Această cerință este valabilă chiar și atunci când copilul nu și-a exercitat niciodată dreptul de liberă circulație pe teritoriul statelor membre. Decizia a fost dată după ce o instanță belgiană a sesizat CJUE cu dosarul lui Ruiz Zambrano și al soției lui, ambii cetățeni columbieni, care au solicitat azil în Belgia din cauza situației de război civil care domină în Columbia, ei avånd doi copii născuți pe teritoriul Belgiei. Celor doi soți, deși aveau copii născuți pe teritoriul Belgiei, li s-a respins cererea de stabilire e reședinței pe teritoriul Belgiei, astfel încåt dosarul a ajuns la CJUE.
În acest context, Curtea a subliniat că dreptul Uniunii se opune unor măsuri naționale care au efectul de a-i priva pe cetățenii Uniunii de beneficiul efectiv al esenței drepturilor conferite de statutul lor de cetățean al Uniunii. Or, refuzul acordării dreptului de ședere unei persoane, resortisantă a unui stat terț, în statul membru în care au reședința copiii săi de vârstă mică, resortisanți ai respectivului stat membru, a căror întreținere o asigură aceasta, precum și refuzul de a-i acorda un permis de muncă vor avea un asemenea efect. Astfel, trebuie să se considere că un astfel de refuz de acordare a dreptului de ședere va avea drept consecință faptul că respectivii copii, cetățeni ai Uniunii, vor fi obligați să părăsească teritoriul Uniunii pentru a-și însoți părinții. În același mod, dacă nu se acordă un permis de muncă părinților, aceștia riscă să nu dispună de resursele necesare pentru a face față propriilor nevoi și celor ale familiei lor, ceea ce ar avea de asemenea drept consecință obligarea copiilor lor, cetățeni ai Uniunii, să părăsească teritoriul acesteia. În asemenea condiții, acești copii vor fi, în fapt, în imposibilitatea de a exercita esența drepturilor conferite de statutul lor de cetățean al Uniunii.
Date fiind aceste circumstanțe, Curtea arată că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să refuze, pe de o parte, unui resortisant al unui stat terț – care asigură întreținerea copiilor săi de vârstă mică, cetățeni ai Uniunii – șederea în statul membru de reședință al acestora din urmă și ai cărui cetățeni sunt și, pe de altă parte, acordarea unui permis de muncă respectivului resortisant al unui stat terț, în măsura în care astfel de decizii i-ar priva pe acei copii de beneficiul efectiv al esenței drepturilor corespunzătoare statutului de cetățean al Uniunii.