O clinică de chirurgie cardio-vasculară a fost înființată în municipiul Arad, fiind prima de acest fel din județ, astfel că peste 200 de pacienți care erau transferați anual în centre universitare din țară vor putea fi operați pe cord în oraș, investiția în clinică fiind un milion de euro.
Investiția în Clinica de chirurgie cardio-vasculară aparține Universității de Vest "Vasile Goldiș" Arad, iar unitatea va fi deschisă din luna septembrie, pacienții beneficiind de consultații gratuite, suportate de instituția de învățământ superior, transmite corespondentul Mediafax.
Clinica funcționează în cadrul Centrului de chirurgie laparoscopică al universității și este condusă de dr. Galajda Zoltan, directorul Clinicii Universitare de Chirurgie Cardiacă Vasculară Debrecen, Ungaria.
"Dispunem la Arad de aparatura de vârf în domeniu și suntem gata să debutăm cu acest tip de operații. Colaboararea, chiar și de la distanță, nu va pune probleme, am colegi în Germania care profesează în două sau trei centre, condiția e să ai o echipă cu care să poți lucra”, a spus Galajda Zoltan.
Președintele universității arădene, Aurel Ardelean, a declarat că investiția în aparatura medicală este de un milion de euro.
“Este o premieră care vine în ajutorul pacienților ce necesitau intervenții chirurgicale pe cord și erau transferați în centrele universitare din Timișoara sau Cluj. Suntem pregătiți cu aparatură performantă și echipe de medici bine instruite”, a declarat Ardelean.
Aproximativ 200 de bolnavi din Arad erau transferați anual în clinici din țară pentru intervenții chirurgicale pe cord.
Medicul Galajda Zoltan, care va superviza intervențiile de la Arad, este specialist în chirurgie cardio-vasculară, având studii în domeniu și în Ungaria și Franța. El a realizat peste 2.000 de operații pe cord deschis în Ungaria, România, Germania și Franța, unele intervenții la care a participat fiind în premieră mondială, precum aplicarea tehnicii chirurgicale a operației de disecție aortică prin canularea arterei brahiale. În România, a efectuat diferite intervenții în premieră națională în 2009 și 2010, la Institutul Inimii Târgu Mureș.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















