Home Social Compania miniera Remin are nevoie de sprijinul statului pentru a functiona

Compania miniera Remin are nevoie de sprijinul statului pentru a functiona

DISTRIBUIŢI

Compania Naţională Minieră Remin Baia Mare va funcţiona şi în acest an, însă la capacitate redusă, din cauza îngheţării bugetului de funcţionare care era asigurat de statul român. Deocamdată, Remin a sistat toate activităţile de producţie, însă vor fi reluate în cel mult trei luni lucrările de exploatare a minereurilor din patru mine, informează Amos News. Directorul Remin, inginerul Vasile Pintea a declarat că pentru a putea reîncepe activităţile de producţie, compania are nevoie de un sprijin financiar din partea statului în valoare de 7,5 milioane lei, iar pentru menţinerea în stare de conservare a minelor, utilajelor şi echipamentelor de prelucrare a minereurilor ar mai fi nevoie de alte 20 milioane lei lunar. -Am întocmit un plan de securizare a minelor, evacuare a apelor industriale, întreţinerea iazurilor de minereu steril şi paza bunurilor aflate în patrimoniu. Până în prezent nu avem niciun răspuns din partea Ministerului Economiei şi Comerţului că ar intenţiona să asigure resursele financiare necesare-, a declarat Pintea. De asemenea, acesta a declarat că Remin mai are 800 de salariaţi care urmează să se ocupe de activităţile de producţie şi întreţinere, iar reluarea procesului de extragere a minereurilor se va face doar în condiţii de rentabilitate. Este preconizată reluarea activităţilor de producţie la minele Răzoare, Turţ, Cavnic, Baia Sprie şi Flotaţia Centrală. Minereul produs şi prelucrat va fi comercializat pe piaţa internă. Remin extrage şi prelucrează minereuri neferoase cu conţinut de aur, argint, cupru, plumb şi wolfram.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.