Potrivit unui studiu privind exploatarea muncii copiilor in Romania realizat de Comitetul National Director pentru Eliminarea Muncii Copiilor constituit in cadrul Programului International pentru Eliminarea Muncii Copiilor al Biroului International al Muncii, in Capitala din 150 de copii care muncesc pe strada in conditii grele, 44% cersesc in conditii grele, majoritatea suferind de afectiuni dermatologice, TBC sau hepatita.
Dintre acestia, 93 au abandonat scoala in jurul varstei de 11 ani, 34% sunt analfabeti, iar 40% au cunostinte reduse de scris si citit.
Peste 70% din cei 400 de copii din mediul rural chestionati, cu varste cuprinse intre sase si 14 ani, considera ca este normal sa munceasca. 64 de copii au declarat ca lucreaza pentru un **angajator local**.
In comunitatile de rromi, implicarea copiilor in munca pentru a contribui la venitul familiei este deja o traditie. Copiii muncesc in cadrul gospodariei sau participa impreuna cu parintii la munci agricole, productia sau vanzarea de diferite bunuri, colectarea materialelor reciclabile, muncesc in piete, depozite, in constructii sau pe strada. Durata activitatilor zilnice a acestor copii este de patru pana la 10 ore. Conditiile de munca sunt intolerabile, iar riscurile de accidentare, imbolnaviri sau de a fi implicati in prostitutie sau activitati ilegale sunt foarte mari.
Absolvirea celor opt clase de educatie obligatorie ramane doar o aspiratie, majoritatea copiilor abandonand scoala in clasa a V-a.
Studiile de caz au aratat ca exista o legatura stransa intre repetarea clasei si abandonul scolar.
Una dintre cele mai dramatice forme de exploatare a minorilor este traficul cu copii in scopul exploatarii prin munca sau in scopuri sexuale.
In aceste zile, in Capitala se desfasoara Seminarul National pentru Combaterea Exploatarii Muncii Copiilor si a Traficului cu Copii, organizat de PIEMC impreuna cu Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, UNICEF si USAID. Scopul acestui seminar este de a actualiza si revizui Planul National de Actiune pentru Combaterea Exploatarii Muncii Copiilor, elaborat in 1998, si de a finaliza o strategie comuna pe baza rezultatelor evaluarii rapide privind traficul cu copii in Romania.
PIEMC a desfasurat pana in prezent 12 programe prin intermediul carora 549 de copii ai strazii au fost retrasi din munca – 344 de baieti si 205 fete, iar 1.277 de copii au fost preveniti sa nu se implice in munca.
Peste 1.000 de programe similare se desfasoara in prezent in 90 de tari ale lumii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















