La școala din localitatea ieșeană Drăgășani, elevii au primit în cadrul programului "Cornul și laptele" și cornuri expirate. Inspectorii din cadrul Inspecției Sanitare de Stat (ISS) Iași au aflat de la școlari că profesorii le distribuiau, într-o singură zi, cornuri și lapte pentru toată săptămâna. În aceeași clădire în care se află școala funcționează, temporar, și o grădiniță. Inspectorii sanitari au stabilit că elevii au primit cornurile rămase de la copiii din grădiniță, cu termen de valabilitate expirat încă de sâmbăta trecută. Drept urmare, directorul școlii a fost amendat cu 1.000 de lei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















