Home Social Crescatorii de porci ar putea fi obligati sa vaccineze animalele impotriva pestei

Crescatorii de porci ar putea fi obligati sa vaccineze animalele impotriva pestei

DISTRIBUIŢI

In cazul in care guvernul va aproba proiectul de ordonanta de urgenta elaborat de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara (ANSVSA), crescatorii individuali de porcine ar putea fi obligati, de la 1 octombrie, sa vaccineze cu virus activ porcinele impotriva pestei.

-Vaccinarea ar urma sa se faca timp de trei luni in acest an si noua luni anul viitor, dupa care, in urma unei evaluari care va dura alte sase luni, sa putem realiza o regionalizare a teritoriului tarii. Astfel, in urma regionalizarii, vor putea fi reluate exporturile de carne de porc in anumite zone-, a declarat ieri presedintele ANSVSA, Marian Avram.

Potrivit acestuia, fara aceasta strategie de reluare a vaccinarii porcilor din gospodarii, Romania nu va avea -liniste epidemiologica-.

-Uniunea Europeana si-a exprimat deja disponibilitatea de a ne furniza gratuit un an vaccinurile necesare-, a adaugat Avram.

El a afirmat ca toate costurile vaccinarii vor fi suportate de guvern. O analiza a specialistilor din cadrul Ministerului Agriculturii si ANSVSA a aratat ca, in cazul reluarii vaccinarii cu virus activ, cheltuielile ar scadea de 12 ori. De asemenea, reprezentantul ANSVSA a declarat ca reluarea vaccinarii va fi realizata concomitent cu implementarea unor masuri de biosecuritate mai stricte, aplicate in special in cele 1,2 milioane de gospodarii, unde se cresc in prezent circa patru milioane de porcine.

Vaccinarea cu virus activ a porcilor din gospodarii, impotriva pestei porcine, nu se mai face in Romania de la 1 ianuarie 2003, in timp ce in complexurile comerciale, vaccinul activ nu a mai fost utilizat incepand cu acest an, potrivit acordului incheiat cu Uniunea Europeana.

De la 1 ianuarie 2003, Romania nu mai exporta porcine vii si carne de porc catre tarile europene, reluarea schimburilor comerciale cu acest tip de produse fiind conditionata de eradicarea pestei porcine, fara utilizarea vaccinului cu virus activ.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.