750 de familii care locuiesc in Predeal in case nationalizate risca sa ramana pe drumuri ca urmare a retrocedarii acestor cladiri catre fostii proprietari, in baza Legii 122/1995 si a Legii 10/2001. Primaria si Consiliul Local din Predeal au inceput inca de anul trecut demersuri in vederea construirii de locuinte care sa fie repartizate chiriasilor. Au fost identificate terenuri pe care s-ar putea ridica mai multe blocuri si au fost intocmite proiecte pentru construirea unui numar de 132 de locuinte. Valoarea investitiei preconizate de primarie este de 128 miliarde de lei, bani pe care edilii orasului nu-i au in totalitate. Astfel, in Consiliul Judetean Brasov se va lua in discutie, in viitoarea sedinta, alocarea de fonduri pentru extinderea tuturor retelelor stradale de utilitati, a cailor de comunicatii si a aleilor de acces spre noile locatii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















