Cadrele didactice din invatamantul preuniversitar vor intra in greva generala, pe 5 martie, daca noua lege privind grila de salarizare nu va fi pe masura asteptarilor. Liderul sucevean al Federatiei Sindicale -Spiru Haret-, Constantin Cernica, a declarat ca: -Federatia noastra este deja in conflict de munca deschis. Colegii nostri de la FSLI au hotarat sa declanseze o greva de avertisment pe 26 februarie. Federatia va face la acea data o greva japoneza de sprijin, iar incepand cu 5 martie vom intra in greva generala, daca nu vom ajunge la o intelegere privind grila de salarizare a personalului din invatamant-. Constantin Cernica a adaugat ca -in noua lege a salarizarii, care va intra in vigoare anul acesta, invatamantul se afla pe cea mai joasa pozitie. Dintre toate grilele propuse si discutate pana acum, nici una nu era convenabila si nu ne avantaja-.
Liderul de sindicat a facut cunoscut faptul ca, potrivit ultimei grile de salarizare propuse, salariul unui dascal debutant crestea cu peste 60%, in timp ce pentru un cadru didactic cu experienta se prevedea o crestere salariala cu doar 11,6%, iar diferenta dintre leafa unui profesor debutant si cea a unui profesor care are deja definitivatul ajungea sa fie de numai 110.000 de lei. Mai mult decat atat, cateva categorii de salariati din invatamant, altele decat personalul didactic, ajungeau sa aiba, prin noua grila de salarizare, salarii mai mici decat au acum. -Din aceasta cauza s-a ajuns la o solutie de mijloc – am inceput anul cu o indexare de 8%, pentru a compensa rata inflatiei, urmand ca, dupa spusele primului-ministru, grila de salarizare sa fie definitivata pana in luna martie-, a precizat Constantin Cernica. El s-a aratat insa nemultumit de faptul ca, la o intalnire ce a avut loc la inceputul saptamanii, intre sindicate si primul-ministru, intalnire la care a participat si ministrul muncii si la care s-a discutat si Protocolul de neagresiune in anul 2002, Marian Sarbu a preconizat ca Legea salarizarii nu va fi aplicata mai devreme de luna iulie. -Ministrul muncii ne-a spus cu candoare, la inceputul saptamanii, ca Legea salarizarii va intra in vigoare abia in luna iulie, sau daca nu, in ianuarie anul viitor.- Liderul de sindicat sucevean a tinut sa sublinieze faptul ca: -Dascalii sunt foarte nemultumiti, iar problemele vietii de zi cu zi fac ca procesul educational sa aiba de suferit. Calitatea invatamantului scade, deoarece oamenii au multe probleme legate de traiul lor zilnic-. Constantin Cernica a subliniat ca: -Vom insista ca Legea salarizarii sa fie definitivata pana in luna martie, pentru a putea intra in functiune pana la 1 aprilie-, dar s-a aratat ingrijorat de faptul ca: -Legea salarizarii ar putea sa nu includa indexarea de 8% de care a beneficiat personalul din invatamant de la 1 ianuarie-.
Mihaela Robu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















