Home Social Dentiștii pot avea cabinete mobile pentru consultații în zonele izolate

Dentiștii pot avea cabinete mobile pentru consultații în zonele izolate

DISTRIBUIŢI

Ministerul Sănătății (MS) dă posibilitatea dentiștilor, printr-un proiect de ordin, să aibă cabinete mobile pentru intervenții simple în zonele izolate, în condițiile scăderii numărului de consultații stomatologice, de la 1,62 pe locuitor în 1998, la 0,35 în 2008.
Cabinetele mobile vor fi dotate cu truse ce pot fi sterilizate și cu rampe de acces pentru persoanele cu handicap, se precizează în proiectul lansat marți în dezbatere publică.
Proiectul de ordin reglementează organizarea și funcționarea cabinetelor de medicină dentară, inclusiv a celor mobile.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Potrivit referatului pentru aprobarea proiectului de ordin, în prezent, acordarea serviciilor de medicină dentară se realizează la nivelul cabinetelor de medicină dentară organizate și înființate la nivelul structurilor imobile.
În 2010, în România, erau înregistrați 12.990 de medici stomatologi, revenind 1.650 de locuitori la un medic stomatolog și 6,1 stomatologi la 10.000 locuitori, se mai precizează în referat.
Conform datelor disponibile la nivelul Centrul Național pentru Organizarea și Asigurarea Sistemului Informațional și Informatic în Domeniul Sănătății (CNOASIIDS), tendința numărului de consultații și tratamente stomatologice în România a fost una în continuă scădere, de la 1,09 consultații și tratamente pe locuitor în 1970 la 1,62 în 1998, pentru a ajunge, în 2008, la 0,35 consultații și tratamente pe locuitor.
Populația din zonele rurale, precum și cea din ariile administrativ teritoriale defavorizate, nu au acces la servicii de medicină dentară datorită absenței unor unități medicale autorizate, astfel fiind necesară parcurgerea unor distanțe mari pentru obținerea acestor servicii medicale, se mai arată referatul de aprobare a ordinului.
În aceste condiții, autoritățile vor să permită dentiștilor să aibă unități mobile, la care să acorde consultații și tratamente simple.

Cristian Georgescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.