Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a declarat ieri, la Focsani, ca in viziunea sa cea mai buna modalitate de modernizare a drumurilor nationale este cea reprezentata de finantarea lucrarilor de la bugetul de stat.
-Eu cred ca cea mai buna solutie ar fi ca banii de la buget sa-i folosim pentru modernizarea drumurilor nationale. Probleme cu drumurile nationale nu sunt numai intr-un judet, ci in toate judetele din Romania. Aceste drumuri sunt intr-o stare deplorabila si de aceea consider ca finantarea de la buget reprezinta o sursa sigura si eficienta pentru modernizarea lor-, a declarat ministrul transporturilor, Radu Berceanu.
Pe de alta parte, ministrul Berceanu considera ca pentru constructia de autostrazi ar trebui gasite alte surse de finantare decat cele bugetare, cum ar fi fondurile europene. Mai mult, oficialul a cerut introducerea unei taxe de autostrada. -Exista programe prin care pot fi accesati banii europeni pentru constructia de autostrazi, ceea ce vom face in anii urmatori. De asemenea, eu cred in necesitatea introducerii la un moment dat a taxei de autostrada, care se poate constitui intr-un fond de intretinere a autostrazii respective-, a mai precizat Berceanu. Ministrul transporturilor a facut o vizita in judetul Vrancea pentru a verifica lucrarile de modernizare a drumului national Tisita – Soveja.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















